ÎPS Teodosie a adus Lumina Sfântă pe mare, la slujba de la Constanța. Video

Teodosie a adus, ca de obicei, Sfânta Lumină din largul mării, simbolizând, spune el, lumina credinţei aduse de Apostolul Andrei, cel care este considerat încreştinătorul acestor meleaguri

Lumina Sfântă a afost adusă de ÎPS Teodosie cu o barcă din largul mării. „Toţi avem nevoie de această Lumină. Ea alungă întunericul şi ne face fii ai Luminii şi ai învierii. Anul acesta, credincioşii pot ieşi din case în noaptea de Paşte pentru a merge la biserică.”

 

Arhiepiscopul Teodosie adus Lumina Sfântă cu o barcă din largul mării, în jurul orei 23.30. Apoi a mers în procesiune către Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa unde se oficiază slujba de Înviere.

Episcopul a chemat cât mai mulţi oameni să participe la ea. El aşteaptă până la 20.000 de credincioşi şi susţine că „este loc” pentru toată lumea şi se pot respecta condiţiile de distanţare.

Duminică, 2 mai, în prima zi de Paşti, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, simbolizare a universalităţii creştinismului. După slujbă, la ora 13.30, în parcul catedralei, va avea loc tradiţionalul Concert pascal susţinut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.