Regizorul lungmetrajului "O lacrimă de fată" a povestit cum s-a ajuns la interzicerea filmului său în România şi la includerea lui în selecţia oficială de la Cannes.
"S-a considerat o probă de rea-voinţă din partea mea nu numai să arăt un sat urât, dar şi faptul că tot materialul este neglijent, plin de noroi, de mizerie, cu greşeli tehnice. Mi-a fost foarte greu să le explic că toate acestea au fost făcute intenţionat (...). Eu chiar voiam ca acel film să aibă toate «relele» care ni s-au întâmplat nouă la filmări, ca să aducă acel iz de autentic al evenimentului", a declarat cineastul Iosif Demian, autorul lungmetrajului "O lacrimă de fată" (1982), sâmbătă, la discuţia cu publicul de la cinema Studio, în cadrul evenimentului "Les Films de Cannes à Bucarest".
Regizorul emigrat în Australia în 1985 a povestit cum a ajuns pelicula sa la Cannes după ce premiera din România a fost întârziată cu luni bune din cauza autorităţilor (care l-au interzis iniţial).
"Alexa Visarion era la Paris şi s-a întâlnit cu Gilles Jacob, preşedintele Festivalului de la Cannes, şi i-a reproşat că selecţia filmelor din România lasă de dorit şi l-a întrebat dacă n-ar putea trimite pe cineva în România să aleagă filme (...). Gilles Jacob i-a spus că nu poate face asta pentru el, că există un juriu. Dar că poate să aranjeze o zi a filmului românesc: «Uite, alegem patru filme, le prezentăm într-o sală, nu te costă nimic ». Alexa Visarion a pus pe locul întâi filmul lui, pe locul doi filmul meu, pe locul trei un film al lui Dinu Tănase şi pe patru - unul al cărui titlu nu mi-l amintesc", a relatat Iosif Demian.
"Lista a fost trimisă la România Film, s-a început cu reproşurile şi scandalurile (...) şi în final la Paris au fost trimise 17 filme în loc de patru. În selecţie a rămas un singur film - «O lacrimă de fată»", şi-a amintit Demian.
EVENIMENT
Lecţia de cinema a lui Thierry Frémaux
Delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, ajunge astăzi în România, cu prilejul evenimentului "Les Films de Cannes à Bucarest", care se desfăşoară între 15 şi 21 octombrie, la Cinema Studio, şi în cadrul căruia sunt proiectate filme străine şi româneşti care au avut premiera mondială la festivalul francez.
Biografie dedicată filmului
Istoric de film şi sociolog, Thierry Frémaux (50 de ani) se află de patru ani la cârma celui mai important festival din lume, după alţi şase ani în care a fost directorul artistic al Cannes-ului. În timpul mandatului său au fost selecţionaţi şi premiaţi la Cannes regizorii Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Marian Crişan, Radu Muntean şi Cristian Mungiu - care a obţinut Palme d'Or pentru "4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile" în 2007.
Deşi este responsabil de cea mai dificilă selecţie de filme din lume, Frémaux nu a renunţat la conducerea Institutului "Louis Lumière" din oraşul său natal, Lyon, unde organizează şi un mic festival, aflat la a doua ediţie. În 2006, a fost distins de statul francez cu medalia Legiunea de Onoare, pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei.
În cadrul unui masterclass pentru studenţii facultăţilor de film pe care-l va susţine marţi, 19 octombrie, de la 11.00, la Cinema Studio, delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, va vorbi despre cinema, despre culisele festivalului, despre responsabilitatea pe care o impune poziţia sa, dificultatea de a urmări şi a alege între miile de filme trimise anual pentru selecţie şi aceea de a naviga printre orgolii şi critici. Intrarea la masterclassul lui Thierry Frémaux este liberă.
Tot marţi, 19 octombrie, regizorii Gaspar Noé ("Enter the Void") şi Kornél Mundruczó ("Tender Son. The Frankenstein Project") vor intra în dialog cu publicul la sfârşitul proiecţiilor filmelor lor, programate la ora 12.00, respectiv 16.00. Cineastul Sergei Loznitsa şi actorul Vlad Ivanov - care a jucat în filmul "My Joy", selecţionat la Cannes - vor discuta cu spectatorii joi, 21 octombrie, de la 19.00.