Jurnalistul Iosif Buble, achiziție de MARCĂ! A PRELUAT Centrul de Sociologie Urbană și Regională
- Cristi Buș
- 4 decembrie 2017, 12:20
Jurnalistul Iosif Buble a preluat acționariatul integral al Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS).
Astfel, cel mai puternic și vechi institut de cercetare a opiniei publice din România intră sub incidența jurnalistului.
„Vreau ca acest institut de tradiție să își continue dezvoltarea și să dea ora exactă în tot ceea ce privește cercetările sociologice în România. Mai mult, îmi doresc să lansăm servicii noi și să venim în sprijinul comunității cu ultimele tehnologii și inovații în domeniu”, a declarat Iosif Buble pentru bugetul.ro
Conform informațiilor oferite sursei menționate, fostul președinte al CURS, sociologul Dorel Abraham, va continua în calitate de consilier onorific institutului.
„Mă bucur că noul proprietar va păstra profilul de activitate al institutului și mai ales va menține specialiștii și rețeaua de operatori care au asiguat succesul de până acum al institutului.”, a declarat și Dorel Abraham.