„Generalul” a rememorat două dintre episoadele care l-au marcat în cariera de selecționer al naționaleiu României.
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a împlinit ieri 64 de ani şi a fost felicitat de membrii Federaţiei Române de Fotbal. Într-un interviu acordat site-ului oficial al forului, Anghel Iordănescu a dezvăluit care a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de selecţioner: înfrângerea cu Suedia de la Mondialul din 1994.
„Cel mai mult m-au marcat minutele de final de la Mondialul din 1994, la 2-1 în prelungiri și cele de la Copenhaga, la acel 2-2. Toată viața le voi avea în memorie. Împreună cu regretul că nu am intervenit. (râde) Poate dacă aveam o intervenție hotărâtă s-ar fi schimbat traiectoria fotbalului românesc și cu siguranță și CV-ul meu”, a declarat Anghel Iordănescu.
Directorul tehnic al Federaţiei a dezvăluit că nu a îmbrăţişat ideea de a lucra în străinătate.
„Dacă ar fi fost după mine, aș fi vrut să rămân în America, în 1994. Măcar o săptămână în plus. Serios acum, tentat nu am fost, dar am primit propuneri. Numai că acei doi ani în Grecia au fost cei mai lungi. Puteam merge, spre exemplu, în Belgia, de unde am avut o propunere tentantă împreună cu un coleg de la Steaua, dar am refuzat”, a spus Iordănescu.
Anghel Iordanescu a pregătit echipa naţională în perioada 1993-1998 şi 2002-2004, calificând prima reprezentativă la ediţiile din 1994 şi 1998 ale Cupei Mondiale şi la Euro 1996 şi 1998.