Printre altele, cad in continuare si copaci, in general plopi batrani sau neingrijiti, putreziti pe dinauntru sau ajunsi pur si simplu prea mari pentru propria greutate. Pentru ca, trebuie s-o spunem, orasele Romaniei stau jalnic din acest punct de vedere.

Ajuns la Paris, de exemplu, ceea  ce surprinde, dincolo de cladiri, arta sau transport public (lucruri pe care le auziti mereu), este microrelieful spectaculos al metropolei, dat in special de vegetatia sa glorioasa, intretinuta cu arta, perseverenta si mari sume de bani. Pentru ca micul secret al parcurilor si spatiilor verzi este ca nu cresc spontan, doar cu ploaia de la Dumnezeu, asa cum crede lumea indeobste – doar niste bozii si urzici obtii in felul asta la clima din Bucuresti -, ci se administreaza atent si costa norm. Alinierea, coafarea si aranjarea gradinilor, in special cele geometrice, de tip franco-italian, se face cu stiinta acumulata in secole, plus investitii masive de expertiza botanica si peisagistica. Finalmente, asta este chiar o meserie high-tech.

De exemplu, fiecare din cei 90.000 de arbori care marginesc strazile Parisului sufera operatiuni de intretinere si tratament de pana la 1.000 de euro pe an. Asta era valabil chiar inainte de 1999, cand fiecaruia i-a fost implantat in tulpina cate un cip, astfel incat starea sa-i fie urmarita electronic de la primarie in timp real. O gradina sau un parc sunt sisteme vii, dar artificiale, create de om, in care trebuie sa investiti continuu bani si inteligenta ca sa nu moara sau s-o ia razna. Va imaginati cu cat efort s-a reusit pastrarea in viata a platanul pitic din piata Rene-Viviani, despre care se zice ca ar fi fost plantat in 1601, si care sta azi proptit ca un bunic in carje de un cadru de lemn, vizitat si pozat de sute de turisti.

Dimpotriva, la noi vad ca prevaleaza o mentalitate naiva, bazata pe iluzia ca spatiul verde dintr-un oras este ceva ce creste de la sine, „natural”, cu conditia ca locul respectiv sa fie lasat in pace. Asa ca de ani de zile autoritatile publice chiar asta fac, cu putine exceptii: lasa de izbeliste asa-zisele spatii verzi, doar-doar o rasari pe ele ceva de la sine. (Iar asta e varianta fericita, cand reusesc sa le lase in pace si nu le acopera cu autorizatii de constructie).

De cealalta parte, amatori bine intentionati de Calea Victoriei, credinciosi ai religiei neo-pagane care este ecologismul ideologic, se isterizeaza in apararea unei vegetatii imbatranite si inferioare: plute, tei si castani fara mare valoare, cocosati de margini de trotuar, numai buni sa cada peste masini, care isi poarta pe coaja semnele neglijarii de zeci de ani, plus corcodusi pitici pusi de locatari prin gradina blocului.

Daca este sa arate civilizat, Bucurestiul are nevoie de un program masiv de reinnoire a vegetatiei sale decorative, intins pe mai multi ani si urmarit consecvent, care nu costa din pacate mult mai putin decat strazile actualmente in reparatie. Altfel, vorbim degeaba, mai mult spre linistirea propriei constiinte decat cu vreun folos: dintre pomii plantati de politicieni si VIP-urile cu manichiura mov, cand ii apuca dragostea de natura in fata camerei TV, cam unul din trei se prinde, daca nu vin din urma gradinarii profesionisti sa dreaga lucrurile. Asemenea campanii duc mai mult la masacrarea fara rost de puiet.

O alta marota draga ecologistilor de duminica, preluata fara discernamant de presa, este acel top al spatiului verde per capita de locuitor, in care Bucurestiul apare invariabil la coada clasamentului. Ceea ce pierd din vedere ingrijoratii este ca orasele difera foarte tare intre ele ca delimitare administrativa.

De exemplu, Bucurestiul este o capitala compacta, de doar 230 km2, care include doar spatiul construit; Belgradul, pe de alta parte, este definit in lege ca un mic district de 3.000 km2 ingloband si localitati rurale, plus terenuri agricole, ca un fel de judet Ilfov; undeva intre ele, Budapesta acopera aproape 600 km2, pentru ca acum cateva decenii a incorporat cateva comune din jur. Or, toate aceste trei capitale au intre 1,6 si 2 milioane locuitori, deci e limpede ca spatiul verde pe locuitor va diferi foarte mult, fiind maxim in Belgrad si minim in Bucuresti.

Ceea ce nu inseamna ca nu avem probleme, iar mediul si verdeata din Bucuresti nu trebuie sa ne preocupe, ci doar ca e bine sa construim institutii profesioniste pentru a avea si rezultate, pentru ca doar intentiile bune si gura mare nu ajung.