Editura Evenimentul si Capital

Ion Vianu, psihiatru și scriitor: „Cele trei mari droguri ale omenirii sunt superstițiile, prejudecățile și, mai ales, nevoia de violență!”

Ion Vianu, psihiatru si scriitor
Autor: | | 5 Comentarii | 16181 Vizualizari

Ion Vianu este un intelectual fin care are capacitatea de a îmbogăți o meserie delicată - psihiatria - cu cele mai frumoase podoabe ale literaturii, pentru că, zice dezinvolt fiul distinsului profesor Tudor Vianu, cele două domenii sunt indisolubil legate. Nu ezită, așadar, nici în răspunsurile de mai jos, să împletească teorii consacrate cu puncte de vedere personale îndrăznețe.

Ion Vianu este un om dintr-un aluat ce crește încontinuu, un psihiatru care s-a drogat cu LSD și cu hașiș pentru a-și testa limitele, pentru a-și împlini curiozitățile, dar și un literat care vorbește despre demnitate, iubire, viață și moarte cu zâmbetul omului de știință în colțul gurii. O conversație cu Ion Vianu este, depun mărturie, un regal jurnalistic. Și uman.

- Evenimentul zilei: Ați scris un nou volum, extrem de apreciat, „Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru” (Editura Polirom, 2018) în care rememorați (în primele capitole) viața de psihiatru în România comunistă. Dumneavoastră ați emigrat în Elveția în 1977, printre motive regăsindu-se unul foarte grav: utilizarea psihiatriei în politică. Cum era utilizată psihiatria în politică în timpul perioadei comuniste, stimate domn? Ne puteți da un exemplu concret?

- Ion Vianu: Foarte simplu: un avocat din Brașov scria Secretarului general al ONU că în România nu sunt respectate drepturile omului. Securitatea intercepta scrisoarea, omul era adus la Clinica de Psihiatrie unde se decidea, printr-o expertiză, că este bolnav mintal, pe baza unicului considerent că o astfel de opinie este aberantă (ha, ha, ha). Un element bazal al ideologiei comuniste era că protejarea statului avea întâietate asupra drepturilor individuale. Rezulta: ori ești criminal, ori nebun - de te opui politicii partidului. Luând distanță, mă minunez, nu că a existat psihiatrie politică, ci că au existat atât de puțini psihiatri care au acceptat să se compromită. Omul, pândit de pericolul inteligenței artificiale

- Credeți că, în prezent, psihiatria mai este folosită în scopuri politice în România? Dar în Europa Occidentală? Dar în lume, în general? Poate fi psihiatria o armă capabilă să rănească oameni sau civilizația umană a avansat suficient pentru a conștientiza și respinge aceste practici?

- Categoric nu. Nici în România, nici în Occident. Dar au existat recent cazuri dubioase în Rusia și China. În ce privește viitorul, nu știm. Trebuie să fim foarte atenți ca psihiatria să se limiteze la scopurile ei fundamentale: mai binele pacientului și medierea între pacient și cei ce-i sunt apropiați. Mă tem însă că inteligența artificială (IA) ar putea să fie utilizată împotriva omului, împotriva drepturilor individuale. De aceea, principiile etice și deontologice vor trebuie mereu ferite de intervenția IA.

- Cum va arăta, domnule Vianu, omul nou, omul viitorului? Părem din ce în ce mai dezumanizați în fuga noastră nebună după nemurire (cum baleta Y. Harari în Homo Sapiens și Homo Deus). Sau omul nu aleargă după nemurire? După ce aleargă omul, domnule Ion Vianu? După plăcere?

- Prevestirea e o artă dificilă. Am spuso în cartea mea: dacă robotul bazat pe inteligența artificială va semăna din ce în ce mai mult cu un om, omul însuși va semăna din ce în ce mai mult cu un robot: apropierea se va face din ambele direcții. Dictaturile secolului XX se bazau pe prezumții ușor de demontat: superioritatea unor rase, egalitarismul... Inteligența artificială va propune soluții aparent raționale, aparent de necontrazis. Ce loc se rezervă libertății? - Niciunul. Prevăd un conflict pe viață și pe moarte între cei care vor aplica în chip conformist prescripțiile inteligenței artificiale și cei care vor milita pentru libertate, pentru ca deciziile ultime să depindă de ce va fi rămas uman în om: plăcerea, ca urmare logică a nevoii, gusturile ca expresie a subiectivității, credințele ca zone ale iraționalului. Pe scurt, tot ce ține de valori ar trebui „decretat” neprogramabil. Dar va fi foarte greu... Omul aspiră la nemurire sau, în tot cazul, la prelungirea indefinită a vieții. Biologia este destul de departe în capacitatea de a prelungi viața omenească dincolo de limita la care este programată (cca 120 de ani). Cu atât mai puțin suntem capabili să asigurăm o bătrânețe fără boli fizice, fără diminuare mintală. Pentru a trăi, să zicem, două sute de ani trebuie să ai și ce face în tot timpul ăsta. Viața lungă nu trebuie să fie rezultatul unui capriciu. Ea implică o altă viziune a existenței, exploatarea unor preocupări capabile să umple un timp atât de lung. Y. Harari presupune că o viață prelungită va fi un privilegiu rezervat câtorva foarte bogați. Dar foarte bogații sunt și regii deșertăciunilor. Longevitatea devine un capriciu. Eu zic să ne concentrăm pe o sută de ani de viață sănătoasă: 30 de ani de formare, 60 de activitate, zece de odihnă și de timp pentru a trage câteva concluzii. E frumos ceea ce este limitat. Nedefinitul este lălăit.

Despre demnitate și droguri

- Ce este demnitatea, stimate domn?

- Noțiunea de demnitate este strâns legată de cea de respect. Emmanuel Kant (1724- 1804) recomandă: Întotdeauna poartă-te cu celălalt ca și cum ar fi un scop și niciodată ca și cum ar fi un mijloc. A aplica acest principiu celuilalt este a-i respecta demnitatea. Sclavia, dar și tot ce semănă de aproape sau de departe cu sclavia este opusul acestui principiu. Demnitatea implică dreptul omului de a fi respectat. Dar ființa care este omul trebuie să vegheze, de asemeni, la propria ei demnitate. Viața ta nu trebuie să fie doar mijlocul de-a obține anumite beneficii: viața ta proprie este de considerat ca un scop, acela de a conștientiza valorile cardinale: binele, adevărul și frumosul, de a le transmite, în măsura posibilului, descendenților. Noțiunea de transmitere, pe cale germinală, dar și culturală, este esențială.

- Ați descris, nemaipomenit, în ultima carte, o scenă în care v- ați drogat intenționat pentru a testa efectele. Ați mai repetat experiența? Ați mai repeta-o?

- În „Între Violență și Compasiune” am descris experiența mea cu drogul halucinogen LSD. Dar am fumat și hașiș. Comună acestor experiențe este descoperirea unor valențe neexplorate ale capacităților noastre de a percepe sunetele, lumina, culorile. Acestea fiind spuse, sunt total în dezacord cu minimizarea pericolului drogurilor psihotrope. Chiar consumul drogurilor ușoare afectează voința, creează un om inactiv, pasiv, un soi de zombi. Multe boli psihice latente devin evidente din pricina consumului de droguri „ușoare”.

România iubită

- Care sunt, în opinia dumneavoastră, primele trei cele mai periculoase droguri pentru omenire? Dar pentru români?

- Presupun că trebuie să vă răspund la modul figurat. Cele trei mari droguri sunt superstițiile, prejudecățile și mai ales nevoia de violență. Spun „mai ales”, fiindcă aceasta din urmă este structurală, face parte din ADN-ul nostru, cum se spune acum, și numai o educare prelungită a capacității de compasiune o stăpânește, întrucâtva. În ce-i privește pe români, notez o prea mare toleranță față de ticăloșie. Un pic de orgoliu în plus nu ar strica deloc.

- Care este profilul cultural al românului de astăzi?

- Față de decadența universală a umanismului, românii nu stau chiar așa de rău. În schimb, bădărănia face progrese. Și cum poate fi altfel când oameni foarte vizibili, cum sunt unii politicieni, dau dovadă zilnic de vulgaritate și grosolănie? Avem o nevoie acută de EDUCATORI. Dar cine-i va educa pe aceștia?

- Care este România pe care o iubiți cel mai mult?

- Iubesc România oamenilor ospitalieri și natural generoși, așa cum i-am întâlnit în peregrinările mele; România curatelor mănăstiri de maici, cu flori și dulcețuri; România poeziei negre și a poeților cosmopoliți care traduc pe cei mai dificili autori străini. Îmi plac ceainăriile în care mesele sunt vechi mașini de cusut, micile librării în care poți citi stând pe jos, sorbind din cafea, șoseaua aproape pustie dintre Sibiu și Mediaș, Biserica Trei Ierarhi din Iași, biblioteca Teleki din Târgu-Mureș, Muzeul de Artă recentă din Bd. Primăverii. Îmi plac Postumele lui Eminescu, Craii de Curtea Veche a lui M-I Caragiale și Levantul lui M. Cărtărescu. Ah, și Întâmplările... lui M. Blecher.

Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro

Zăpada

38,00Lei

Fasoaica

15,00Lei

Pasa Lunga

24,00Lei

libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI