Fostul tenismen Ion Ţiriac a declarat, astăzi, că Simona Helep (locul 3 WTA) are un spaţiu larg de a progresa, însă e sceptic dacă sportivei în vârstă de 23 de ani îi va fi mai bine să lucreze sub comanda unui antrenor român
Ţiriac a precizat că nu îl cunoaşte pe Wim Fissette, fostul tehnician al Simonei, şi nici pe "domnul care vine acum". Alături de Halep, la Turneul Campioanelor, s-a aflat şi Daniel Dobre, fost campion naţional şi fostul antrenor al Alexandrei Dulgheru.
Întrebat, astăzi, dacă se va ocupa şi de cariera Simonei Halep, Ţiriac, fost manager, a răspuns: „Simona Halep are un manager, care acum şapte ani, când a câştigat Roland Garros la junioare, a crezut foarte mult în ea. Dar e un manager care îşi face datoria. Schimbă un antrenor cu altul. Tenisul este diferit. În tenis, jucătorul plăteşte antrenorul. Eu în viaţa mea am văzut un singur antrenor care a venit la mine şi mi-a zis <<Mie îmi pare foarte rău, nu voi avea niciodată banii pe care îi am de la Becker, dar nu pot să-l ajut cu nimic. El pleacă din turneu, face ce vrea, el mă plăteşte>>.
Aici însă nu e cazul , atunci când e bun antrenorul, trebuie să spună în două secunde dacă e bun. Simona Halep are o echipă a ei, care se ocupă de ea. Sigur că îmi dă bună ziua, mă mai întreabă şi despre ce e vorba. Ea este o mare sportivă. Nu cunosc dacă i-ar fi mai bine cu un antrenor român. Nu vreau să mă exprim pentru că nu l-am cunoscut nici pe celălalt, nu-l cunosc nici pe domnul care vine acum. Ceea ce ştiu este că are foarte mult spaţiu de progresat. Acum depinde de cât de mult doreşte şi dumneaei. Dar e o mare sportivă” a declarat Ion Ţiriac.