Ion Riţiu era cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în filmele regizate de Sergiu Nicolaescu. Vestea despre moartea marelui actor a fost anunțată de către Teatrul Naţional Târgu Mureş.
Ion Riţiu, actorul preferat de Sergiu Nicolaescu, a murit la 74 de ani
Ion Riţiu, născut pe data de 4 decembrie 1950, Târnăveni, a jucat pe scena Teatrului Naţional Târgu Mureş din 1975. Mai exact, imediat după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti. Actorul a murit la vârsta de 74 de ani.
„Ion Rițiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean și, pentru asta, va fi apreciat și amintit etern. Odihnească-se în pace”, se arată în mesajul transmis pe social media.
De asemenea, Teatrul Naţional Târgu Mureş transmite „condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Ion Riţiu”, Cu privire la slujba de înmormântare, mai multe detalii „vor fi comunicate curând de familia Riţiu”, se mai arată în mesaj.
Fiica marelui actor: Să-ți fie somnul lin
Fiica actorului Ion Rițiu a anunțat, de asemenea, despre moartea tatălui său: „Ieri, pe data de 2 iulie 2024, acum 24 de ore tatăl meu, Ion Rițiu s-a stins. Conform cerinței lui va fi incinerat iar ulterior vom organiza comemorarea lui. Vă vom anunța... Îți mulțumesc pentru tot Tata! Să-ți fie somnul lin!”, a scris Ritziu Ilka-Krisztina pe contul său de socializare.
Actorul Ion Riţiu a jucat în foarte multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Printre acestea se numără: Puiu Faranga în Ciuleandra, fil regizat de Sergiu Nicolaescu, 1985. Apoi a jucat în rolul lui Rică Păsărin în Duelul, de asemenea, regizat de Sergiu Nicolaescu, 1981.
Ion Riţiu a mai jucat în Baiazid I în filmul Mircea, regizat de Sergiu Nicolaescu, 1989. A jucat în Căpitan de infanterie în Noi, cei din linia întîi, regizat Sergiu Nicolaescu, 1986. Au urmat rolurile Cavalerul cruciat Norbert în Coroana de Foc și Căpitanul Ionel Boeriu în Punctul Zero, ambele regizate tot de Sergiu Nicolaescu.