Ion Iliescu va fi înmormântat joi dimineață. Va primi privilegiile unui fost șef de stat
- Andreea Răzmeriță
- 6 august 2025, 23:40

Ion Iliescu va fi condus pe ultimul drum mâine, 7 august 2025, în cadrul unei ceremonii funerare cu onoruri pentru un fost șef de stat, organizate la Palatul Cotroceni și la Cimitirul Ghencea 3.
Fostul președinte al României va primi toate privilegiile unui fost șef de stat, în ciuda faptului că numeroase voci din societatea civilă contestă această decizie, invocând rolul său în evenimentele tragice din decembrie 1989 și în Mineriade.
Ion Iliescu, omagiat cu protocol militar și slujbă religioasă
Programul oficial al funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu prevede începerea ceremoniei la ora 9:00, când invitații oficiali vor fi primiți la Palatul Cotroceni. Sicriul va fi depus pe catafalc, păzit de o gardă de onoare formată din 12 militari, care se vor schimba la fiecare 30 de minute. La ora 10:10 va avea loc o ceremonie solemnă a Gărzii de Onoare, urmată de un moment de reculegere.
De la ora 10:16, sicriul va fi ridicat și purtat de opt militari în sunetul Muzicii Militare și al clopotelor bisericii Cotroceni. Cortegiul va porni apoi spre locația unde se va desfășura slujba religioasă, oficiată de zece preoți și diaconi, care va dura aproximativ o oră. După încheierea serviciului religios, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va prezenta onorul oficial, în timp ce se va intona imnul național și drapelul va fi înclinat.
Reacții controversate și măsuri speciale pentru funeraliile de stat
În ciuda ceremoniei fastuoase, organizarea înmormântării lui Ion Iliescu nu este lipsită de controverse. Mai multe organizații de revoluționari au criticat decizia autorităților de a-i acorda onoruri de stat, considerând că statul român ignoră traumele trecutului
Joi, în timpul funeraliilor fostului președinte, va avea loc în Piața Universității un protest împotriva decretării de doliu național. Organizatorii protestului au anunțat că se vor organiza mai multe activități pentru comemorarea victimelor mineriadelor și ale Revoluției.

INQUAM - INSTANT - FUNERALII ION ILIESCU - PERSOANE - ULTIM OMAGIU
Cortegiul funerar va fi compus din șapte vehicule: dricul, trei microbuze cu rude, o mașină a organizatorilor și două echipaje de poliție. La cimitir, sicriul va fi transportat pe un afet de tun de 122 mm, tractat de un Humvee militar.
Moștenirea lui Ion Iliescu rămâne disputată în societate
După prezentarea ultimului onor, porțile cimitirului vor fi închise pentru public, iar înmormântarea se va desfășura într-un cadru privat, cu participarea exclusivă a familiei și apropiaților. La coborârea sicriului în criptă vor fi trase 21 de salve de tun, potrivit știrileprotv.ro
Evenimentul de mâine va marca nu doar sfârșitul vieții lui Ion Iliescu, ci și reluarea unei dezbateri mai ample despre moștenirea sa politică. Faptul că instanțele nu au oferit un verdict definitiv în dosarele istorice în care a fost implicat contribuie la divizarea opiniilor publice.