Ion Cristoiu critică lașitatea apropiaților lui Ceaușescu afișată după revoluția din 1989 și expune cenzura presei interbelice.
Ion Cristoiu a publicat un comentariu pe blogul său personal „Cristoiublog.ro” despre prăbușirea comunismului în România și expune cenzura din perioada interbelică.
Ion Cristoiu, despre scrisorile din închisoare
Publicistul se întreabă cum ar fi „cum ar fi reacționat foștii pe vremuri, dacă ar fi dat ochii cu fiul lui Nicolae Ceaușescu”, reamintind că a scris de multe ori despre întâlnirea cu Zoe, la ea acasă, când i-a dat să citească scrisorile din închisoare.
„Meditații. Evenimentul istoric, supliment pentru Istorie al ziarului Evenimentul zilei, a publicat în serial „Jurnalul din închisoare” al lui Iulian Vlad. La un moment dat, autorul notează că Valentin Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, închis pe nedrept, ca și Zoe, ba chiar ca și Nicu, e ocolit în curtea închisorii de foștii membri ai CPEx”.
Iulian Vlad (1931-2017) a fost general român, ministru secretar de Stat la ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului și membru al Partidului Comunist Român din anul 1946 și deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea (1985 - 1989), ales în regiunea Argeș, circumscripția electorală Domnești. După 39 de ani de activitate, la data de 6 ianuarie 1990, generalul-colonel Iulian Vlad a fost eliberat din funcția de ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare. După 4 ani de închisoare a fost grațiat.
„Ar trebui să reiau rîndurile dintr-un comentariu mai vechi despre cum torceau pe lîngă mine nevestele foștilor la una dintre Ședințele Procesului CPEx după decembrie 1989, și cum am tresărit eu gîndindu-mă la superioritatea cu care ar fi privit altădată pe un pîrlit de șef de la Scînteia tineretului”, spune Ion Cristoiu, care spune că a trebuit să scrie despre cum a fost Dumitru Popescu angajatul său la Evenimentul zilei.
Regimul comunist era condamnat să se prăbușească
Ion Cristoiu declară că regimul comunist era condamnat să se prăbușească, invocând motivul că „în fruntea acestuia se aflau astfel de căcăcioși”.
Publicistul compară atitudinea conducerii comuniste din România cu cea din Cuba, făcând referire la cum cei patru dintre cei mai apropiați oameni ai lui Ceaușescu au apărat revoluția din 1989 (sau „lovitura de stat”), dar nu denunțaseră abuzurile noului regim de tip boșevic condus de Frontul Salvării Naționale. În februarie 1990, Tudor Postelnicu - șef al Departamentului Securității Statului și ministru de Interne, care a urmărit și persecutat dizidenți și opozanți ai regimului comunist, Emil Bobu - secretar al Comitetului Central, Manea Mănescu - membru al Comitetului Politic Executiv, Ion Dincă - Prim-Vice-Premier, aui fost judecați în „procesul celor patru” de către Tribunalul Militar. Ion Cristoiu spune că alți comuniști și-ar fi dat viețile pentru cauza ideologiei, așa cum a fost revoluționarul și dictatorul cubanez Fidel Castro.
„La Procesul de după Asaltul cazărmii Moncada, înainte de a fi condamnat la 15 ani închisoare, Fidel Castro ține celebrul discurs Istoria mă va absolvi. Un discurs de bărbat politic autentic: Pe cale de a fi condamnat face un rechizitoriu al Regimului Batista în fața judecătorilor lui Batista”.
El se întreabă câți dintre foștii membrii ai CPEx ar avut curajul de a denunța „Lovitura de stat” din decembrie 1989 și câți și-ar reafirma „credința în comunism, ceaușismul pe care-l slujiseră?. Nici unul”.
„Cum să nu cadă un regim slujit de acești căcăcioși, de fapt de acești fripturiști?”
Ion Cristoiu, despre cenzură
Ion Cristoiu a scris deseori despre cenzura din presa de pe vremea „așa zisei democrații interbelice” (anii 1919-1940, când clasa politică era dominată tot de două partide mari, Partidul Național Liberal și Partidul Țărănesc) și că situația nu-l suprinde.
„Citind acum Publicistica lui Ion Vinea din 1919 descopăr că textele reproduse de volumul de acum marchează cu steluță spațiile albe din paginile tipărite presă la vremea respectivă. , notează publicistul. Este surprins însă de articolele intitulate „Jos cenzura” din „Chemarea”, 22 mai 1919, citând cuvintele dure la adresa cenzorului.
„La început această tăiere împrejur mi-a procurat oarecari agremente (...) Şi faţă de lacoma şi nesăţioasa lui persistenţă, în sfîrşit, m-am supărat. În consecinţă, începui articolul de faţă cu oarecari exasperări de simţire ce mă împingeau să caut, prin bogăţia limbii româneşti, cîteva epitete pe cari însuşi un cenzor să nu le merite. Mărturisesc că am recapitulat, mental, toate meseriile ruşinoase, vînînd o comparaţie ofensatorie; am constatat curînd că riscam să mă pun rău cu mai multe categorii de indivizi inefabili, ceea ce era o greşeală de tactică; prefer duşmănia cenzurii”.
Ion Cristoiu evidențiază la final, în cel mai nou comentariu de pe blogul său, spațiile albe din paginile ziarelor, „unde își aveaui locul editorialele și alte articole politice”, remarcând eliminarea unor paragrafe, cuvinte sau chiar a unui articol în întregime.