București. Jurnalistul Ion Cristoiu a făcut declarații referitoare la scandalul abuzurilor de la SNSPA, susținând că în cadrul acestei instituții publice operează un grup organizat implicat în astfel de activități.
„Avem de-a face cu un grup sexual organizat. Am înțeles că și le pasau unul altuia și, cel mai grav, erai avertizat. Așa ceva nu există în lume”, a declarat Cristoiu într-un interviu cu Marius Tucă pentru Gândul.
Ion Cristoiu consideră de inegalat ceea ce se întâmplă la SNSPA
Jurnalistul subliniază că, având în vedere că studentele din anii inferiori erau avertizate despre situația din instituție, toți profesorii din cadrul acesteia trebuiau să fie la curent.
„SNSPA e o pepinieră tefelistă, nu mai spun că e și a serviciilor și toți cei de acolo erau atât de piloși încât dacă spuneai, zburai”, mai subliniază Ion Cristoiu.
În plus, jurnalistul aduce în discuție o altă problemă legată de cazurile de la SNSPA, subliniind că ministra Educației, Ligia Deca, care este și profesoară la aceeași instituție, ar fi trebuit să fie obligată să demareze o anchetă internă pentru a vedea cum de a fost posibil așa ceva.
Jurnalistul cere o anchetă a Ministerului Educației
Ion Cristoiu subliniază că, pe lângă ancheta efectuată de poliție, este necesară și o investigație din partea Ministerului Educației. Aceasta ar trebui să examineze structurile interne ale SNSPA și să evalueze criteriile utilizate pentru selecția profesorilor care predau studenților.
„S-au angajat oamenii care pot să-i ajute în șmecheriile lor”, a răspuns Ion Cristoiu, după ce a fost întrebat de ce el nu a fost chemat să le predea studenților de la SNSPA.
SNSPA, în mijlocul unor scandaluri de abuz sexual
Comentariile jurnalistului Ion Cristoiu vin după ce la începutul acestei săptămâni, sociologul Alfred Bulai a fost acuzat de mai multe foste studente că le-ar fi manipulat psihologic și apoi le-ar fi abuzat sexual, obligându-le să se dezbrace în fața lui.
Ulterior, acuzațiile s-au răsfrânt și asupra profesorului Marius Pieleanu, acuzat de aceleași fapte. Se pare că cei doi și-ar fi amenințat studentele că dacă nu se dezbracă în fața lor, riscă să nu intre în examenele finale.