Am convingerea că cel mai important rol al actorului Ion Caramitru a fost cel interpretat în Decembrie 1989. Am avut din capul locului bănuiala că prezența și prestația sa în acel complicat context nu au fost generate, ca în cazul a milioane români, de furia acumulată împotriva regimului, ci de calcule care au ținut de o conspirație îndelung și minuțios pregătită din afara țării. Nu m-am înșelat deloc, iar bănuiala mea alimentată în timp doar de frânturi de informații îmi este astăzi pe deplin confirmată, cu lux de amănunte, de generalul SRI (r) Aurel I. Rogojan, în ultimul număr al revistei Evenimentul Istoric, unde semnează articolul „Principalii actori din spectacolul Revoluția 1989”. Într-un stil limpede, care abundă de informații seci și precise, generalul Rogojan fixează biografic toate reperele necesare înțelegerii depline a motivelor pentru care toți protagoniștii principali ai răsturnării din decembrie 1989 au fost în locul potrivit, la momentul potrivit. Toți, dar absolut toți, de la Ion Iliescu până la ultimul emanat, fuseseră pregătiți direct sau indirect de servicii de informații străine, în principal GRU și KGB, dar nu numai, pentru ca la un semnal să-l înlăture pe Nicolae Ceaușescu și să preia puterea. Informațiile dezvăluite de general, multe dintre ele în premieră, constituie un tablou fără fisură, care nu mai lasă loc de niciun dubiu: În decembrie 1989, România a fost scena unei răsturnări regizate din exterior, executate de actanți recrutați de servicii străine, în principal sovietice, și cu sprijin militar din partea unor trupe speciale ale GRU.

Din galeria personajelor pe care le descifrează generalul Rogojan în articolul său, m-am oprit la unul singur din motive absolut subiective. Actorul Ion Caramitru mi s-a părut cel mai complicat de descifrat. Nu îmi era deloc clar cum a ajuns să fie distribuit în rol, deși îmi era foarte limpede că a fost parte importantă a scenariului „revoluției”. La fel, mi-a fost foarte clar și rolul nefast, de-a dreptul criminal, pe care l-a jucat în după-amiaza zilei de 22 decembrie, 1989, și chiar am scris despre cea mai neagră partitură interpretată de el, declanșarea Diversiunii Teroriste din Decembrie 1989. În continuare, fragmente din unul dintre articolele scrise de mine, pe această temă:

„Să ne amintim, în jurul orelor 18.00, Ion Iliescu face gafa monumentală de a se adresa de la balconul CC, zecilor de mii de manifestanți din Piața Palatului, cu apelativul „tovarăși!”. I-a răspuns un val asurzitor de huiduieli, după care s-a scandat fără oprire „Jos comunismul!” și „Fără comuniști!”. Apăruse pericolul ca lovitura de stat să se transforme într-o revoluție anti-comunistă pe bune, care ar fi măturat ca un uragan „emanații”. Ca la comandă, în jurul orelor 18.30 au apărut „teroriștii”, care trăgeau din clădirile Palatului Regal și Bibliotecii Centrale Universitare. Dar trăgeau cu grijă mare, de fapt se auzeau doar pocnete, în timp ce balconul CC luminat de reflectoare, era plin ochi de cei care tocmai puseseră mâna pe putere. Nu cădea nimeni, nu era nimeni împușcat, repet, balconul luminat era plin de echipa lui Ion Iliescu, plus alți participanți la vodevil, oamenii din Piață nu înțelegeau mai nimic: se auzeau pocnituri, dar nu se întâmpla nimic.

În acel moment, actorul Ion Caramitru a preluat inițiativa și, urcat pe un car de transmisie tv, bine luminat și el, i-a rugat pe „teroriști” să se predea: „Opriți focul! Oamenii care sunteți în Palat, nu mai trageți, este inutil. Tot poporul român e cu ochii pe voi. Singura șansă este să vă predați. Liniștiți-vă, n-aveți nici o șansă. Piața e înconjurată de armată, de tancuri, de tunuri, de mitraliere, de oameni cu mâinile goale. Liniștiți-vă! Adunați-vă, puneți-vă în două rânduri, coborâți, veți fi preluați de armată care vă va garanta, vă va garanta integritatea corporală. Vă rog să se facă din partea armatei o delegație. Sunt 9 oameni fără uniformă, militari care să preia prizonierii. Liniștiți-vă, n-avem nevoie de panică, revoluția am câștigat-o. E păcat, Dumnezeu e cu noi. S-au primit mesaje din străinătate. Gorbaciov transmite salutările lui și simpatia pentru revoluția română.” Și i-a tot rugat, până când armata a pus armamentul greu, tunurile tancurilor și mitraliere TAB-urilor, pe cele două clădiri, ca să-i anihileze pe „teroriștii” apăruți la momentul potrivit. Dar, așa cum au apărut, la fel au și dispărut, pentru că nu a existat niciun cadavru.

Astfel, ora 18.30 a zilei de 22 devine cel mai important moment al Evenimentelor din Decembrie 1989.  Deslușirea motivelor pentru care „au trebuit să moară” 957 de oameni, atâția câți au pierit în urma declanșării Diversiunii Teroriste, se găsește exact în detaliile cotiturii petrecute în acele clipe. Va spune vreodată Ion Caramitru adevărul cu privire la acel punct de inflexiune al scenariului în baza căruia a fost Nicolae Ceaușescu răsturnat? Nu cred!” 

Nu greșeam deloc. Ion Caramitru a plecat la cele veșnice fără să spună nimic, așa cum mă așteptam. Ce să spună, că a dat semnalul diversiunii teroriste menite să-i salveze lui Ion Iliescu ajungerea la putere? Să spună că el este cel care a dat semnalul unui măcel care a costat viața a 957 de români? Vreun document-mărturisire nu cred că a lăsat cu limbă de moarte, nu era genul generos, care să înțeleagă ceea ce se numește „datoria istorică”. Un „anarhist-nihilist, un suflet sec, rece, dominat  de indiferență”, după îl descrie  Johan Elter, ofițer-fantomă al spionajului nazist, fost șef al filajului serviciilor germane din România din timpul ocupației militare hitleriste, mentorul care s-a ocupat de educația lui Ion „Pino” Caramitru, de la etapa preșcolară, până la primul succes de scenă la Teatrul Bulandra, cu Hamlet, în anul 1963.

Spion de modă veche, elegant, cult, vorbitor a mai multe limbi străine, germană, engleză, rusă, italiană, franceză, cu deprinderi artistice de pictură, actorie,  muzică, cu talent pedagogic, așa cum îl descrie ofițerul român de contra-spionaj care s-a ocupat de el, Johan Elter avea să pregătească pentru serviciile britanice un redutabil agent de influență, recompensat pentru serviciile excepționale aduse cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Revenind, dezvăluirile generalului Rogojan țin de Istoria care se citește cu sufletul la gură. Pentru că din galeria complotiștilor din decembrie nu m-am oprit decât la actorul Ion Caramitru, voi reproduce mai jos câteva fragmente din capitolul care îi este dedicat:

„În anii '67-'68, Caramitru a fost asiduu cultivat - sub atenta și discreta privire a Securității - de M.I. 6, prin John Villiers, atașatul cultural al Ambasadei Marii Britanii la București și soția sa, Miranda. De ce a fost ales Ion Caramitru ? Actorul Ion Caramitru are o biografie secretă în care s-au interferat Securitatea, M.I.6, K.G.B-ul, B.N.D-ul cu partea de succesiune din Grupul Reunit al Serviciilor de Informații Germane, care a acționat în România în timpul celui de al doilea Război Mondial și Contrainformațiile Mișcării Legionare. [...]

Ion Caramitru s-a născut într-o familie de aromâni naționaliști pur sânge, tatăl șef de cuib legionar, iar mama șefă de cetățuie legionară, motiv pentru care ambii părinți au fost arestați, copilul rămânând în grija unui bunic, care și el a fost arestat. O familie, tot de legionari aromâni, cu o căsuță situată pe o intrare perpendiculară pe Calea Călărașilor, l-a înfiat  pe  micul „Pino”.  [...]

Această familie avea în gazdă un domn distins, elegant, cult, vorbitor a mai multe limbi străine, germană, engleză, rusă, italiană, franceză, cu deprinderi artistice de pictură, actorie,  muzică, cu talent pedagogic ), care lui „Pino” i s-a spus că este unchiul Hans. Unchiul Hans a prins mare drag de „Pino” și s-a ocupat cu educația copilului de la etapa preșcolară, până la primul succes de scenă la Teatrul Bulandra cu Hamlet, în anul 1963. [...]

Cine era unchiul Hans?  Identitatea aparentă era Johan Elter, fostul șef al filajului serviciilor germane din România din timpul ocupației militare hitleriste, care s-ar  fi  ascuns pentru a nu fi prins și judecat. Deși fusese localizat de contraspionajul românesc ca fugar german, inițial s-a considerat că fusese lăsat în conservare, ca viitor agent ilegal, și s-a așteptat reactivarea lui pentru devoalarea întregii activități. […]

Interesantă este, în toată această saga, poziția ofițerilor de la MI 6. Aceasta deoarece, ofițerul Iacobescu era sigur de faptul că omologii săi britanicii au aflat din vreme despre găzduirea clandestină a ofițerului german, dar nu s-au conformat procedurilor standard, preferând să valorifice situația pentru o elegantă punere în dependență  tânărului și promițătorului actor, viitor Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. [...]”

Mult mai multe amănunte despre devenirea lui Ion Caramitru în sensul arătat, precum și despre legăturile cu serviciile străine ale celorlalți protagoniști ai Loviturii din Decembrie 1989, puteți citi în ultimul număr, 59, al Evenimentului Istoric.