Ion Burciu, director la Direcţia Operativă Porturi Maritime

Comisarul de poliţie Ion Burciu va conduce Direcţia Operativă Porturi Maritime, nou înfiinţată la Constanţa, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din zona maritimă, în special a migraţiei ilegale.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) a precizat, astăzi, într-un comunicat că Ion Burciu, în vârstă de 36 de ani, a ocupat prin concurs funcţia de director al Direcţiei Operative Porturi Maritime Constanţa, având o bogată experienţă profesională în activitatea de supraveghere şi control a frontierei maritime.

În perioada 2004-2006, Burciu a fost ofiţer în cadrul Grupului de Nave Constanţa din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontiera. De asemenea, din 15 aprilie 2006, el a ocupat funcţia de şef de punct la PTF Port Constanţa.

Ion Burciu a absolvit cursurile Academiei de Poliţiei „Alexandru Ioan Cuza” în 1996, fiind licenţiat în studii juridice şi ulterior a absolvit două cursuri postuniversitare de specialitate.