MOMENTE TENSIONATE în PLATOUL Antena 3. Scenariul SUSPENDĂRII lui Iohannis provoacă noi controverse

MOMENTE TENSIONATE în PLATOUL Antena 3. Scenariul SUSPENDĂRII lui Iohannis provoacă noi controverse

Marți seară, la „Sinteza zilei, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este o soluție, dar există posibilitatea ca acest demers ar putea să-i aducă președintelui Klaus Iohannis puncte electorale.

„Fără îndoială, da, suspendarea este o soluție. Întrebarea este, pasul doi: pentru că după suspendare, așa cum știți, urmează un referendum. Dacă nu pregătim bine acel referendum avem surpriza. exact ca la Băsescu, președintele să se întoarcă și să câștige puncte electorale - aici este problema”, a declarat Florin Iordache.

Declarația a stârnit reacția lui Adrian Ursu care i-a reproșat lui Iordache că, deși țara se află într-un blocaj din cauza lui Klaus Iohannis, decizia de suspendare a șefului statului depinde de calculele politice.

„Bun, și dumneavoastră judecați doar în termeni electorali?", a intervenit Adrian Ursu.

„Aici e un calcul foarte clar. Este o discuție pe care trebuie să o avem în alianță. (...) Toată lumea așteaptă... Am constatat că avem două ministere blocate, da? Și ce soluții avem? Cu toții avem niște decizii ale CCR. Își bate joc de toți”, a spus Iordache.

„Asta este o constatare de pe margine și o văicăreală a cuiva care nu are acțiunea în mână. Dumneavoastră aveți acțiunea în mână, sunteți coaliție de guvernământ, dacă nu greșesc. Aveți majoritate în Parlament, dacă nu greșesc. Păi nu mai fiți comentator, observator. Lăsați-ne pe noi să fim observatori și comentatori", a intervenit din nou Ursu.

„E o mare responsabilitate, domnule Ursu. (...) Sunt o grămadă de elemente care pot duce la suspendarea președintelui. Și juridice și politice", a spus Iordache.