Iohannis, nemulţumit de Comisia Europeană: Ridică semne de întrebare oportunitatea momentului ales de CE pe Opinia privind statul de drept în Polonia
- Andreea Udrea, consultant politic
- 3 iunie 2016, 11:40
Preşedintele Klaus Iohannis susţine că "oportunitatea momentului" privind adoptarea recentă de către Comisia Europeană a Opiniei privind statul de drept în Polonia ridică semne de întrebare, şeful statului exprimându-şi încrederea în capacitatea democraţiei poloneze în găsirea celor mai bune soluţii în conformitate cu cerinţele statului de drept.
"Istoria ne-a arătat că valorile democraţiei liberale şi ale statului de drept trebuie mereu protejate, cultivate şi promovate şi că nu sunt de la sine înţelese, iar riscurile la adresa lor nu trebuie niciodată neglijate sau subestimate. În acest context, nu pot să nu remarc recenta adoptare de către Comisia Europeană, pe 1 iunie, a Opiniei privind statul de drept în Polonia. Dincolo de semnele de întrebare asupra oportunităţii momentului ales de către Comisie, am deplină încredere în capacitatea democraţiei poloneze de a găsi cele mai bune soluţii în conformitate cu cerinţele statului de drept, având în vedere tradiţia Poloniei de implicare activă în consolidarea, în perioada post-comunistă, a unei reale democraţii", a declarat Iohannis, vineri, la conferinţa "Romania's Security Leadership in South East Europe", organizată la Palatul Cotroceni.
El şi-a exprimat speranţa că instituţiile europene vor sprijini constructiv eforturile Poloniei, pentru că "actualul context dificil, mai ales în Vecinătatea Estică, dar şi în interiorul Uniunii Europene, reclamă concentrarea tuturor demersurilor în direcţia asigurării stabilităţii şi securităţii noastre, în sensul cel mai larg".
"Contăm, în acest sens, în acest demers, pe contribuţia Poloniei, partener strategic al României", a spus şeful statului.
Comisia Europeană a transmis miercuri un avertisment formal Poloniei pe tema respectării statului de drept, după ce executivul comunitar şi guvernul conservator de la Varşovia nu au reuşit să ajungă la un acord pentru soluţionarea disputelor legate de reformele întreprinse de acesta din urmă, în special cele care privesc Tribunalul Constituţional, potrivit agenţiilor AFP şi Reuters.