Jurnalistul Ionuţ Cristache îl ironizează pe preşedintele României, Klaus Iohannis, printr-o postare de pa Facebook-ul personal.
Ionuţ Cristache a vorbit despre o posibilă vânzare a sistemului defensiv Patriot către România, şi despre suma de bani pe care Iohannis este dispus să o plătească pentru acesta.
Departamentul de Stat american şi-a dat acordul pentru o posibilă vânzarea către România a sistemului de rachetă defensiv Patriot, în valoare de 3.9 miliarde de dolari, conform unei declaraţii a Pentagonului
„Mă gândesc să sun la #GuinnesSBook şi să-i direcţionez fie spre Cotroceni, fie spre Sibiu, că nu ştii niciodată unde e cu siguranţă! Iohannis tocmai a bifat un nou record! Cel mai scump sejur din istorie, fie el şi în #SUA, la Casă Albă! 3,9 MLD pentru 6 zile prin ţară tuturor posibilităţilor! şi turismul spaţial e mai ieftin, băi nene! Lăsând gluma la o parte, 3.9 mld de $ la o populaţie de 18 milioane, ar veni cam 220 de dolari de căciulă pentru rachetele Patriot! Felicitări! De azi eşti mai sărac, doar că nu o simţi încă! Sau dacă vrei calculează altfel! Felicitări! Tocmai ai donat 220 de dolari pentru cel de-al doilea mandat al lui Iohannis! Şi, culmea, nimeni nu zice nimic, NIMENI!”, a scris Ionuţ Cristache pe Facebook.
"Această vânzare va consolida obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale SUA contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat NATO care a fost şi continuă să fie o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi progresul econonomic în Europa. Această vânzare va veni în sprijinul nevoii României de a avea propriul sistem de autoapărare şi va susţine obiectivele de apărare ale NATO", menţionează Defense Security Cooperation Agency, conform hotnews.ro.
România va cheltui peste 6 miliarde de dolari în următorii ani pentru noi sisteme de rachete de apărare antiaeriană, din care 4 miliarde pentru şapte baterii de rachete sol-aer cu bătaie mare.
"Avem în bugetul pentru 2017 cei 2% din PIB pentru Apărare, pe care ne-am angajat să-i cheltuim în scopul înzestrării Armatei Române. Ne respectăm acest angajament, atât în raport cu partenerii NATO, cât şi cu aşteptările şi nevoile militarilor noştri", a declarat premierul Mihai Tudose.