Duminică, în București, a acut loc unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României. Zeci de mii de oameni din țară, dar și din străinătate au participat la sfințirea Catedralei Mântuirii. Sute de autocare au venit cu pelerini din toată țara, iar la slujbă au luat parte români sosiți din Germania, Italia, Austria și Spania.
Însă, între cei 40.000 de români, primii 3 oameni ca funcție din România nu au fost prezenți. Klaus Iohannis, de confesiune luterană, și-a justificat, oficial, absența. A fost la Bruxelles, unde a semnat acordul de ieșire al Marii Britanii din UE.
Al doilea om în stat, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de confesiune romano-catolică, nu a onorat invitația Patriarhului Daniel. Tăriceanu nu a dat, oficial, nicio explicație pentru a motiva absența.
Al treilea om în stat, Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, nu a participat la sfințirea Catedralei Naționale.
În schimb, au fost prezenți premierul, Viorica Dăncilă, președintele Pro România, Victor Ponta, și președintele PMP, Eugen Tomac. Alături le-au stat membri ai Guvernului și alți oameni politici.