Iohannis, două mandate la Cotroceni: A promovat o bandă de nulități în poziții cheie, din care nu vor fi ușor scoși
- Mădălina Sfrijan
- 23 februarie 2025, 08:19
Daniel Funeriu. Sursa foto: Facebook Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, a vorbit despre modul în care România a fost condusă în ultimii ani. În opinia sa, Klaus Iohannis „a dus o campanie radicală de debăsificare”, iar rezultatele acestei încercări ar fi vizibile în prezent.
Daniel Funeriu, despre mandatul încheiat al lui Klaus Iohannis și actualele probleme ale României
Fostul ministru al Educației a precizat că a conturat acest scenariu încă din anul 2022.
„Din păcate ceea ce scriam în 11 decembrie 2022 s-a împlinit:
Președintele Iohannis a dus o campanie radicală de debăsificare ale cărei rezultate negative se văd azi. Eu însumi am spus de nenumărate ori că schimbarea este esența democrației, că nu poți să faci băsism cu oamenii epocii Iliescu și Iohannism cu oamenii epocii lui Băsescu, deci schimarea era legitimă”, a afirmat el.
Potrivit fostului ministru, modul în care țara a fost condusă în ultimul deceniu a fost greșit. Daniel Funeriu a subliniat că nu și-ar fi dorit să facă parte din conducerea României într-o perioadă atât de zbuciumată.
„Modul în care a fost făcută debăsificarea a fost unul idiot. S-a pierdut foarte multă competență. Nu mă includ aici, pentru că eu oricum nu voiam să mai fac parte din conducerea țării în această perioadă, dar mă întreb cât de idiot poți să fii, cât de ne-iubitor de țară și iubitor al propriului nombril, încât să îți bați joc de expertiza unui Miclea, unui Teodor Baconschi, ca să numesc doar doi oameni cu rezultate remarcabile, a căror calitate intrinsecă nu are nimic de-a face cu politica?”, a adăugat fostul ministru.
Culisele jocurilor politice
Daniel Funeriu a făcut referire la jocurile de pe scena politică, menționând că Iohannis ar fi fost în spatele acestora.
„Da, schimbă oameni, dar pune în loc unii mai buni, reciclează competența, fie și din spatele cortinei. La un moment dat, observând cum îi ies toate jocurile politice, mi-am spus că Iohannis se descurcă bine. Doar că jocurile politice te duc la putere”, a continuat el.
Daniel Funeriu: Iohannis a promovat o bandă de nulități în poziții cheie
Fostul ministru l-a criticat pe Iohannis pentru deciziile luate în ultimii ani. El a adăugat că au fost numiți oameni nepotriviți în „poziții cheie”, fapt care ar fi blocat dezvoltarea României.
„Adevăratul test al unui om de stat este ce face cu puterea. Iohannis nu numai că nu a făcut nimic cu puterea, ci mai mult: promovând o bandă de nulități în poziții cheie, din care nu vor fi ușor scoși, a blocat dezvoltarea* României pentru ani buni.
Un președinte eșuat în propriile-i ambiții mărunte, de om mărunt al unei țări pe care putea să o facă mare dar a ales să o lase măruntă”, a mai spus fostul ministru.
Ce președinte ar fi potrivit pentru România
Daniel Funeriu a subliniat că România are nevoie de un președinte „cu anvergură”.

Alegeri. Sursa foto: EVZ
„Da, ar fi nevoie de un viitor președinte cu anvergură. Dar în acești 10 ani atât de mult au fost ditruse în fibra lor presa, mediul politic, discursul public, ideile din spațiul public, încât cu greu vom putea evita o luptă între personaje fără relief și vânzători de iluzii.
Rămânem cu norocul că sunt suficienți oameni deștepți în țara asta ca să trecem, cum putem, și peste asta.
La final, fostul ministru al Educației i-a îndemnat pe români să nu se lase „înșelați de creșterea PIB-ului”.
„Nu vă lăsați înșelați de „creșterea PIB-ului”. Creșterea PIB-ului e un lucru bun, dar care arată doar o față a României: cea care îți spune unde pot merge oamenii în vacanță și ce mașini își pot cumpăra. Capitalul uman, însă, e tot mai sărac în epoca Iohannis și pentru a observa asta nu e nevoie decât de puțin bun-simț”, a încheiat fostul ministru al Educației.