Iohannis sesizează CCR pe o OUG care reglementează EDUCAȚIA. Parlamentul a încălcat Constituția

Iohannis sesizează CCR pe o OUG care reglementează EDUCAȚIA. Parlamentul a încălcat Constituția

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, Curtea Constituţionale a României (CCR) asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, motivând că a fost adoptată de Parlament cu încălcarea Constituţieim informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Șeful statului arată că pe 27 decembrie 2017 Parlamentul României i-a transmis, în vederea promulgării, legea privind aprobarea actului normativ. 

„În opinia noastră, atât în cadrul dezbaterii iniţiale, cât şi în cadrul reexaminării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 şi ale art. 77 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, prin conţinutul normativ, legea menţionată încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie

La data de 4 aprilie 2017, Camera Deputaților a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății. Legea cuprindea un număr de trei articole romane, respectiv: art. I, ce însuma 19 intervenții legislative, modifica art. I, II, III, IV și VIII din O.U.G. nr. 96/2017; art. II și art. III cuprindeau o serie de prevederi tranzitorii. Legea astfel adoptată a fost înaintată Senatului care, în conformitate cu prevederile art. 75 din Constituție și ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților, urma să o dezbată și să o adopte în calitate de Cameră decizională.

Menționăm că potrivit adresei de înaintare a legii (Plx. nr. 12/2017 din 4 aprilie 2017), Camera Deputaților nu și-a reținut în competență decizională nicio dispoziție a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016, urmând ca Senatul să dezbată această lege cu deplină competență decizională.

Adoptată de Senat la data de 27 iunie 2017, legea menționată cuprindea două articole romane, respectiv: art. I - ce modifica art. I, II, III, IV și VIII din O.U.G. nr. 96/2017 - și însuma 31 intervenții legislative, în timp ce art. II cuprindea prevederi tranzitorii. De asemenea, în conținutul normativ al art. I al legii a fost introdus, la pct. 21, după art. I din O.U.G. nr. 96/2016, un nou articol, art. I1. Cu privire la toate aceste texte, Senatul a decis definitiv, fără a fi reținut competența decizională a Camerei Deputaților pentru vreuna dintre dispozițiile Legii de aprobare a O.U.G. nr. 96/2016. În forma adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională, această lege a fost transmisă Președintelui României, în vederea promulgării.

La data de 19 iulie 2017, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din Constituție, Președintele României a cerut Parlamentului reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății.

În cadrul reexaminării ca urmare a cererii formulate de Președintele României, în calitate de primă Cameră competentă, Camera Deputaților a reexaminat Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016, ocazie cu care a stabilit că pentru art. I1, art. IV, art. VII și art. VIII alin. (5) și alin. (6) urmează să se pronunțe în calitate de Cameră decizională (adresa de înaintare către Senat Plx. nr. 12/2017 din 19 septembrie 2017). Așadar, spre deosebire de dezbaterea inițială, de această dată, în cadrul reexaminării legii, Senatul urma să se pronunțe în calitate de Cameră decizională pe întreaga lege de aprobare a O.U.G nr. 96/2016, cu excepția textelor anterior menționate.

La data de 4 decembrie 2017, Senatul a reexaminat legea și, întrucât a modificat textele cu privire la care Camera Deputaților își reținuse competența decizională a retrimis legea la Camera Deputaților pentru art. I1, art. I2 (nou introdus de Senat) și art. IV (adresa de înaintare a Senatului L68/2017 din 4 decembrie 2017). Asupra acestora, Camera Deputaților, în ședința din 19 decembrie 2017, a decis definitiv.

Așadar, în cadrul dezbaterii anterioare reexaminării, Senatul s-a comportat ca o Cameră decizională cu deplină competență pentru întreaga Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, deși față de forma adoptată inițial de Camera Deputaților a introdus art. I1 (art. I pct. 21 din lege) și a modificat art. IV (art. I pct. 29 din lege). Însă, în cadrul reexaminării, Senatul a înțeles să își înlăture competența decizională inițial stabilită, după ce Camera Deputaților și-a stabilit expres competența decizională cu privire la aceste dispoziții.

Prin urmare, aceleași norme cu același conținut normativ au fost adoptate atât înainte, cât și după reexaminare cu încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la sesizarea Camerelor”, scrie în sesizarea de neconstituţionalitate.