Iohannis, categoric în fața șefilor Consiliului Europei. Ce a cerut președintele României
- Laurențiu Teodorescu
- 17 martie 2020, 22:50
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, marţi, în videoconferinţa cu membrii Consiliului European, activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
„Preşedintele României a evidenţiat situaţia dificilă a unor cetăţeni români ale căror contracte de muncă au încetat în urma epidemiei Covid-19 şi nu pot reveni în ţară din cauza carantinei din respectivele state sau din cauza blocajelor existente la graniţele unor state membre”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis „a pledat pentru crearea unor coridoare umanitare de tranzit la nivelul Uniunii Europene, care să permită repatrierea cetăţenilor din statele membre”. De asemenea, Iohannis „a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii pentru a sprijini demersurile statelor membre pentru returnarea cetăţenilor UE atât din celelalte state membre, cât şi din state terţe, utilizând asistenţa consulară”.
În intervenţia sa, arată Agerpres, şeful statului român s-a referit la interdependenţele importante care există între statele membre ale Uniunii şi, în consecinţă, la nevoia de a aborda această criză prin acţiuni comune la nivel european, cu măsuri proporţionale şi adecvate.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii Europene. În acest context, şeful statului a exprimat sprijinul pentru orientările Comisiei Europene pentru o acţiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii. De asemenea, Klaus Iohannis a susţinut decizia de aplicare a unor restricţii temporare călătoriilor neesenţiale ale cetăţenilor terţi în Uniunea Europeană.
Şeful statului a subliniat şi importanţa asigurării în continuare a integrităţii Pieţei Unice. În acest sens, el a salutat iniţiativa Comisiei Europene de a lansa procedurile pentru completarea stocurilor de dispozitive medicale şi de iniţiere de achiziţii publice colective pentru echipamente şi dispozitive medicale.
Legat de măsurile economice, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat mai multă flexibilitate în asigurarea finanţării unui spectru larg de obiective din fondurile europene pentru combaterea impactului economic negativ al crizei COVID-19. El s-a pronunţat pentru identificarea unui sprijin financiar special acordat statelor membre ale Uniunii pentru a face faţă reducerii activităţii economice, a investiţiilor şi a cererii.
În cadrul reuniunii membrii Consiliului European au agreat orientările Comisiei Europene pentru o acţiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii, precum şi Comunicarea Comisiei Europene cu privire la restricţionarea temporară a călătoriilor neesenţiale în UE.
Liniile directoare ale Comisiei conţin principiile necesare unei abordări integrate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru gestionarea eficientă a frontierelor şi sunt menite să asigure protejarea sănătăţii, în paralel cu menţinerea integrităţii şi funcţionalităţii Pieţei Interne a Uniunii. Comunicarea Comisiei vizează luarea unei decizii coordonate cu privire la aplicarea unei restricţii temporare pentru călătoriile neesenţiale ale cetăţenilor terţi în UE.