„Iohannis CERE anchetarea PENALĂ a Jandarmeriei. Este ÎNCĂLCAREA Constituției și abuz în serviciu căci și-a depășit atribuțiile și face trafic de influență”
- Antonia Hendrik
- 11 august 2018, 12:42
Este opinia fostei șefe a Direcției de avizare din Ministerul Justiției unde mai spune că însuşi preşedintele României „a instigat” la aşa ceva şi, totodată, este furios că „nu i-a ieşit planul ca măcar un civil nevinovat să crape ca să poată cere el Guvernul meu”.
Ingrid Mocanu întreabă totdată de ce ar fi vinovată Jandarmeria? Pentru că opoziţia chiar asta a urmărit: „fără violență nu vor reuși să dărâme Guvernul”.
"Președintele ”României” (în fapt, al unor huligani departe de orice idee de regim democratic) cere cică anchetarea penală a Jandarmeriei. Este încălcarea Constituției și abuz în serviciu căci și-a depășit atribuțiile și face trafic de influență. Adică el a instigat la așa ceva, scelerații lui au anunțat luni în șir că vor face mitinguri violente (ceea ce spunea acel presupus ”nebun” la Antena 3 cu ”sânge și fum” era vehiculat și distribuit pe toate paginile de internet și facebook ale lor) și Jandarmeria e vinovată?
Pentru ce? Că nu i-a ieșit lui planul ca măcar un civil nevinovat să crape ca să poată cere el ”Guvernul meu”? În timpul ăsta ”guvernul nostru” își face bagajele? Și nu vreau să aud comentarii de la activul de partid care găsește justificări pentru orice lașități ale celor trimiși de majoritate la guvernare să facă, nu să tacă... că de aia am ajuns aici: orice prostie făceau guvernanții, electoratul sau membrii lor de partid îi cocoloșeau. Nu prieteni, aia se numește servilism, nu activism! Că opoziția asta a urmărit este foarte clar: fără violență nu vor reuși să dărâme Guvernul. Dar că așa-zisul nostru Guvern este dispărut ca măgarul în ceață în timp ce Herr Klaus cere anchetarea celor ce i-au aprat de huligani, asta nu se poate tolera, indiferent cât de pesedisto-aldist ai fi", a comentat Ingrid Mocanu pe contul personal de social media.