Iohannis s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni

Iohannis s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe Jose Guillermo Ordorica Robles, ambasador agreat al Statelor Unite Mexicane, Roberto César Hamilton Magaña, ambasador agreat al Republicii Cuba, domnul Serghei Minasian, ambasador agreat al Republicii Armenia, şi pe domnul Eros Gasperoni, ambasador agreat al Republicii San Marino, cu ocazia prezentării de către aceștia a scrisorilor de acreditare, coform Administrației Prezidențiale.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane, Klaus Iohannis și-a exprimat aprecierea pentru dinamica pozitivă a relațiilor dintre România și Mexic respectiv a subliniat importanţa dezvoltării cooperării economice în contextul în care Mexicul este al doilea cel mai important partener comercial al României în America Latină.

La rândul său, ambasadorul Statelor Unite Mexicane a subiniat creşterea cooperării în domeniul turismului, precum și oportunitățile de investiţii din ţara sa, în domenii ca producerea energiei electrice şi extracţia de petrol. Totodată, a fost amintit cadrul favorabil al relaţiilor dintre Mexic şi Uniunea Europeană, de care va beneficia şi relaţia bilaterală.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Cuba, șeful statului și-a exprimat „interesul părții române de a dezvolta relațiile economice dintre cele două state. Totodată, au fost evocată și cooperarea la nivel multilateral, inclusiv în cadrul ONU.”, conform sursei precizate.

În ceea ce privește discuțiile cu ambasadorul Republicii Armenia, Iohannis a încurajat dezvoltarea dimensiunii economice a relaţiei bilaterale. De asemenea, a fost evocată, în cadrul întrevederii, relaţia cu caracter istoric dintre cele două state şi popoare, dialogul politic, academic şi cultural, inclusiv plecând de la contribuția deosebită a comunităţii armene din România.

Discuțiile cu ambasadorul Republicii San Marino, domnul Eros Gasperoni, au avut ca subiect dinamizarea cooperării dintre cele două state în plan politic și economic, precum şi cadrul de cooperare dintre Republica San Marino şi Uniunea Europeană, cu accent pe procesul de negociere, aflat în curs, al Acordului de Asociere al acestui stat cu UE.