Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat vineri, 20 martie, legea care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei.
Conform Constituţiei, prevederile legii vor intra în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial. De asemenea, liderul de la Cotroceni a mai semnat o serie de decrete importante, pe care le redăm mai jos.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 martie a.c., următoarele decrete:
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a domnului Iulian Costin Văduvan - ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni prin care s-a adus atingere prestigiului profesiei;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a doamnei Anca-Elena Dobra-Sîrb – pensionare, la data de 15 aprilie 2020;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a doamnei Mariana Ivaniuc – pensionare;
Decret pentru promulgarea Legii privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri privind protejarea acestora (PL-x 486/21.10.2019);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare (PL-x 417/01.10.2019);
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Singapore cu privire la serviciile aeriene, semnat la Singapore, la 31 mai 2018 (PL-x 402/01.10.2019)”, se arată pe presindency.ro.
Sursa foto: presindency.ro