Ioana Maria Vlas va ataca, azi, cu recurs decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care au condamnat-o la opt ani de închisoare, interzicerea unor drepturi civile şi plata de despăgubiri către investitori, în dosarul Fondului Naţional de Acumulare.

Într-un interviu acordat ieri EVZ, Vlas îl acuză – în premieră, de la eliberarea sa din arest – pe procurorul Irinel Păun, actualul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie a Internelor, de „albirea“ dosarelor lui Sorin Ovidiu Vîntu (SOV), în cauzele „FNI“ şi „BID“ (care, la un moment dat, fuseseră conexate cu dosarul „FNA“). Concret, Vlas susţine că toate probele care-l incriminau pe Vîntu s-au evaporat din dosare cu ajutorul lui Păun, care ar fi semnat rechizitoriile într-o singură zi. Toate acestea se întâmplau între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din 2004.

În timp ce afirmă că este frustrant faptul că omul de afaceri este mai presus de lege, Vlas rememorează un refren pe care l-a ascultat în arest, vorbele amare auzite atunci determinând-o să exclame acum: „Dumnezeu să apere România!“.

EVZ: Aţi fost condamnată la opt ani de închisoare în dosarul „FNA“.
Ioana Maria Vlas: Da, a doua oară de către instanţa de fond în rejudecare.

Şi…

Atât. Judecătorul cauzei este suveran în luarea unei decizii. Aplică legea, aşa cum îi impune textul normei şi propria conştiinţă. Nu este deloc uşor să faci dreptate… Să nu uităm că actul de justiţie nu se administrează in abstracto, atemporal şi fără o încărcătură inerent emoţională. Mediul economic, social şi politic au întotdeauna un cuvânt greu de spus.

Aţi declarat imediat după pronunţare: „Voi considera sentinţa dreaptă, atunci când şi onorabilul domn Vîntu va fi închis pentru faptele comise, atât în cazul FNA, cât şi în cazul FNI“.

Susţin cu fermitate această afirmaţie. În primul rând, pentru că cele două cauze ar fi trebuit judecate împreună, între ele existând în mod natural şi evident o legătură de cauzalitate: problemele din FNI au generat problemele din FNA.

În al doilea rând, artizanul fraudei, cel care a profitat de pe urma realizării infracţiunii, SOV, a fost scos din rândul inculpaţilor în ambele dosare. Toate probele directe şi indirecte, care ar fi putut să-l incrimineze, au fost în mod inexplicabil, eu spun deliberat, înlăturate în rechizitoriul semnat de procurorul Irinel Păun din cadrul Parchetului Curţii Supreme (actual şef al Direcţiei Generale Anticorupţie a Internelor – n.r.) din data de 7.12.2004, în cauza FNI.

După numai o singură zi, pe 8.12.2004, în rechizitoriul din cauza BID (Banca de Investiţii şi Dezvoltare) acelaşi procuror Irinel Păun se referea la „participarea inculpatului SOV în înfiinţarea şi funcţionarea FNI“ şi dispunea: scoaterea de sub urmărire penală a acestuia atât pentru infracţiunea de instigare, cât şi pentru cea de înşelăciune comisă pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

Toate acestea, după ce la pagina 16 a aceluiaşi rechizitoriu se reţine că „Nicolae Popa, în perioada 17.04.1999-20.05.2000, l-a ajutat pe inculpatul Vîntu să transfere aproape un miliard de lei, provenit din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în domeniul financiar pe care o comisese personal, sumă pe care inculpatul SOV a folosit-o la constituirea capitalului social al BID SA şi la creditarea unor societăţi la care era acţionar“. Miliardul acesta nu este decât vârful aisbergului …

De ce a ales procurorul Irinel Păun să adopte soluţia de scoatere de sub urmărire penală a lui Vîntu în rechizitoriul cauzei BID şi nu în rechizitoriul cauzei FNI, unde era pertinentă? De ce s-a grăbit să o facă între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din 2004? După cum spuneam, actul de justiţie nu se făptuieşte într-un mediu aseptic. Din păcate.

Permiteti-mi să nu cred că onorabilul domn Vîntu a cules cu nonşalanţă fructul unei infracţiuni de care era complet străin şi că domnul Popa a comis-o într-un puseu acut de mărinimie după ce şi-a anihilat complet instinctul de conservare.

Nu aţi ridicat aceste aspecte în instanţă?

Ba da, şi nu doar o singură dată! M-am ales cu aplauzele investitorilor din sală. A contat şi contează foarte mult pentru mine, dar nu a avut niciun impact asupra celor ce mă judecau. Deşi, pe parcursul judecării cauzei, reprezentantul Ministerului Public ar fi putut să ceară, după administrarea probelor şi audierea martorilor, extinderea procesului penal cu privire la faptele lui SOV. Prin decizia nr. 8/1995 Curtea Constituţională s-a pronunţat astfel: „O persoană fizică sau juridică, indiferent de interesul său subiectiv, nu se poate erija în reprezentant al intereselor generale ale societăţii“. Dacă am dat dovadă doar de un interes subiectiv, cerând să se scoată la lumină adevărul şi numai adevărul, atunci cererile mele repetate nu mai au nevoie de niciun comentariu.

Să înţeleg că dumneavoastră consideraţi că Sorin Ovidiu Vîntu se bucură de un tratament preferenţial în raport cu legea?

Fără îndoială, da! Şi cred că nu numai pentru mine, ci pentru orice cetăţean al României este cumplit de frustrant. Ce bine sună articolul 16 din Legea fundamentală a României: „Nimeni nu este mai presus de lege“.

Doar sună! Problema este aplicarea! Pentru că domnul Vîntu este mai presus de lege! Nu numai că justiţia nu a reuşit să-l inculpe, dar nici măcar în calitate de martor nu a reuşit să-l facă să se prezinte în faţa unei instanţe. Suntem într-un stat de drept? Dreptul cui? Al persoanei cu bani şi influenţă? Sau al milioanelor de anonimi care fac să existe această ţară, cu bunele şi cu relele sale, oameni anonimi, cărora Constituţia le declară ritos că sunt egali în faţa legii? Să nu mire pe nimeni faptul că neîncrederea în puterea judecătorească, pe lângă multe alte dezamăgiri, a corodat constant mentalul individual şi colectiv al românilor, i-a condus la revoltă mocnită, la disperare, i-a instalat într-o formă de lehamite fără margini şi inerţie.

V-a podidit pesimismul?
Or fi ele amare, cuvintele, nu neg, să nu le interpretaţi însă ca pe o resemnare. Mă voi bate în continuare. Între timp, mi s-a fixat în minte un refren auzit la difuzorul din celula de arest, cântat cu năduf şi tot cu vorbe amare. Nu ştiu cum se numeşte cantautorul. Îi mulţumesc însă pentru că, într-un fel, mă exprimă şi pe mine:

„Bună ţară, rea tocmeală,
Mama ei de rânduială,
Aştia hoţi, ăia hoţi
…mama lor la toţi…“

Dumnezeu să apere România!

De ce şi de cine?

De lehamitea fără de margini care a cuprins-o… de ea însăşi…

„Toate probele directe şi indirecte, care ar fi putut să-l incrimineze, au fost în mod inexplicabil, eu spun deliberat, înlăturate în rechizitoriul semnat de procurorul Irinel Păun din cadrul Parchetului Curţii Supreme.“, Ioana Maria Vlas