Ioan Rus, ministrul propus la Interne: "Poliţiştii locali acţionează ca agenţi electorali ai primarilor"

Ioan Rus, ministrul propus la Interne: "Poliţiştii locali acţionează ca agenţi electorali ai primarilor"

"Buna desfăşurare a alegerilor locale şi parlamentare" este unul dintre obiectivele mandatului său, a afirmat Ioan Rus, ministrul propus în Cabinetul Ponta pentru conducerea Administraţiei şi Internelor. În acelaşi timp, Ioan Rus s-a declarat nemulţumit de activitatea Poliţiei Locale. Ministrul desemnat pentru Interne a afirmat că poliţiştii locali nu se ocupă de siguranţa cetăţenilor, ci fac propagandă electorală pentru primarii localităţilor unde sunt arondaţi. Ioan Rus a fost avizat de comisii cu 36 de voturi "pentru" şi 8 "împotrivă".

"În Poliţia locală sunt mai mult agenţi electorali ai primarilor. Sprijină primarul şi fac propagandă pentru primarul respectiv - indiferent că e de la PDL, PNL sau PSD - şi nu se ocupă de ordinea şi siguranţa publică a cetăţenilor decât poate în timpul liber", a afirmat Ioan Rus, astăzi în cadrul audierii în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Întrebat dacă nu este îngrijorătoare această situaţie din perspectiva alegerilor, Ioan Rus a răspuns: "Poliţia locală nu are atribuţii în organizarea procesului electoral". Ministrul propus şi-a expus obiectivele la Interne:

  • "Întărirea autorităţii instituţiilor de ordine şi siguranţă publică. Vom face o analiză privind creşterea infracţionalităţii. Raportul pe 2011 arată că ordinea şi siguranţa publică nu sunt la standardele cerute".
  • "Lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii inclusiv celei transfrontaliere".
  • Integrarea în Schengen- "cel mai important obiectiv de politică externă al României". "Ştiu ce eforturi s-au făcut şi ştiu ce ar trebui făcut pentru integrarea în Schengen. Cred că se pot face niște pași. România și-a făcut temele. Eu cred că UE ne blochează puțin, ne blochează pentru că nu comentăm", a spus Rus.
  • "Buna desfăşurare a alegerilor locale şi parlamentare".

Ioan Rus a afirmat că trebuie făcută o analiză privind cauzele infracţionalităţii crescute.

"Există o infracţionalitate mărită în raportul pe 2011 şi va trebui, într-o analiză extrem de solidă, să vedem dacă acest lucru s-a întâmplat, într-o oarecare măsură, din cauza scăderii numărului de angajaţi, poate din cauza scăderii salariilor, poate din cauza dotărilor, neimplicării, poate din cauza managementului profesional greşit în interiorul ministerului, şi în funcţie de această analiză (...) luăm decizii", a declarat Ioan Rus după primirea avizului favorabil.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a menţionat că aspectul legat de salarii este unul global. "E vorba de reîntregirea salariilor tuturor bugetarilor. (...) Sunt şi chestiuni specifice ale ministerului pe care le vom analiza separat. (...) Sunt în acest minister funcţii care nu pot fi ocupate strict de absolvenţi ai Academiei de Poliţie sau de la Şcolile de Ofiţeri pentru că între timp activitatea s-a extins. E nevoie de chimişti foarte buni, e nevoie de avocaţi foarte buni, fizicieni, informaticieni', a precizat Rus adăugând că va face şi o analiză a şefilor de inspectorate.

În opinia sa la Consiliul JAI din septembrie se va rezolva ''problema frontierelor maritime şi aeriene''. 'Cred că cu frontierele terestre va rămâne problema în discuţie încă o perioadă', a adăugat ministrul propus pentru portofoliul Administraţiei şi Internelor.