Ioan Ovidiu Sabău i-a dat o mână de ajutor echipei care l-a dat afară!

Ioan Ovidiu Sabău i-a dat o mână de ajutor echipei care l-a dat afară!Sursa foto: Arhiva EvZ

Liderul Oţelul Galaţi a suferit sâmbătă primul eşec din sezonul de primăvară, în deplasare la nou-promovata FCM Târgu- Mureş, scor 0-1.

Rezultatul le-a reaprins imaginaţia urmăritoarelor liderului, dar a constituit un rezultat pozitiv în special pentru FC Timişoara, echipa cu cele mai mari şanse de a se bate cu moldovenii pentru titlu.

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul mureşenilor, a obţinut primul succes împotriva lui Dorinel Munteanu în cariera de tehnician şi i-a dat astfel Timişoarei, fosta sa echipă, care l-a aruncat ca pe o măsea stricată, un imbold indirect în lupta pentru lauri.

Unicul gol al partidei a fost marcat de argentinianul Diego Ruiz, în minutul 65, cu un şut la colţul lung.

"Am jucat ca Oţelul"

Sabău a explicat după meci cum poate fi "subordonată" Oţelul, echipa care s-a impus în faţa tuturor granzilor din Bucureşti, dar a cedat în faţa unui adversar din zona retrogradării.

"Am jucat aglomerat în defensivă şi pe contraatacuri rapide. Nu am lăsat jucătorii de viteză ai Oţelului să-şi pună în valoare calităţile, evitând astfel contraatacurile lor. Am vrut să jucăm exact ca Oţelul, pentru că, dacă am fi încercat să jucăm altfel, am fi pierdut, nu îi poţi lăsa să te adoarmă", a declarat "Moţul", după meciul care a relansat lupta pentru titlu.

Dorinel Munteanu a fost atât de bulversat de rezultat încât a oferit o declaraţie spumoasă, în stilul lui Borcea: "Meritam cel puţin un punct. Sunt dezamăgit, dar nu întotdeauna cei mai buni câştigă. Sper că victoria a venit la momentul oportun şi ne va trezi". Obişnuit probabil cu succesele, "Munti" şi-a scos din vocabular cuvântul înfrângere şi sinonimele acestuia.

Cei de la FCM Târgu-Mureş au reuşit să se îndepărteze de zona locurilor retrogradabile şi să-şi facă un final de sezon ceva mai lejer.

FCM TG. MUREŞ - OŢELUL 1-0 Marcator: Ruiz (65)

Tg. Mureş: Şteţca 7, L. Rus 6, Iencsi 7, B. Fernandes 6, Topici 6, Vasilache 6, Issa Ba 6, Fl. Dan 7, Astafei 5 (86, D. Matei), Didi 6 (72, L. Munteanu 7), D. Zaharia 5 (53, Ruiz 8) Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Oţelul: Grahovac 6, Râpă 5, Sg. Costin 5, Perendija 5, Sălăgeanu 5, I. Neagu 5 (69, Viglianti 5), Giurgiu 5, Antal 5 (83, Punosevac), G. Paraschiv 5, S. Ilie 5 (69, L. Buş 5), Pena 4 Antrenor: Dorinel Munteanu Arbitri: Al. Deaconu 6 - Z. Szekely 6, Ed. Ungureanu 6, Stadion: "Trans-Sil" - Târgu Mureş; Spectatori: 7.000

Ne puteți urmări și pe Google News