Ioan Niculae este așteptat să revină din Italia, unde s-ar afla la tratament, într-un spital din Milano și să meargă la închisoare, conform informațiilor furnizate de soția acestuia.
UPDATE: Ioan Niculae a confirmat în direct, la Antena 3, că va reveni în țară în cursul zilei de vineri. Omul de afaceri a precizat că se află într-o clinică din Italia și urma să se externeze duminică. El a precizat că imediat ce a aflat despre soluția instanței, a decis să-și facă formele de externare și să revină în țară.
„Sunt în Italia, la o clinică. După primirea veștii din România mi-am făcut formele de externare și voi reveni în țară. Mâine voi fi în țară”, a declarat Ioan Niculae.
Potrivit spuselor sale, ar trebui să beneficieze de prevederile legii care permite transformarea pedepsei cu închisoarea în amendă, în cazul celor care fac evaziune fiscală. El a precizat că se dorește ca el să meargă la închisoare și că soluția de condamnare a fost dată mai repede, pentru a nu beneficia de prevederile legii.
La întrebarea lui Mirel Curea, Ioan Niculae a lăsat să se înțeleagă că această condamnare este în legătură cu decizia sa de a redeschide combinatele de îngrășăminte.
Ioan Niculae, așteptat să se întoarcă din Italia. Afaceristul Ioan Niculae urmează să revină din Italia și să se predea poliției pe aeroport, spre a fi încarcerat. Omul de afaceri a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Interagro.
Informația a fost prezentată la Antena 3 de jurnalista Adina Anghelescu. Aceasta a relatat că a avut o discuție cu soția magnatului care i-a transmis că afaceristul este în drum spre țară. Potrivit datelor prezentate, Ioan Niculae s-ar afla la Milano, în Italia, pentru tratament. El ar fi plecat la spital, la finalul săptămânii trecute.
Conform jurnalistei, care o citează pe soția lui Ioan Niculae, omul de afaceri a aflat în cursul zilei de astăzi despre sentința primită, de cinci ani de închisoare. El a decis să se externeze și urmează să revină în România.
Adina Anghelescu a mai relatat că, Ioan Niculae va fi așteptat la aeroport de poliție și va fi dus direct la penitenciar unde va fi încarcerat. Potrivit spuselor sale, polițiștii au toate informațiile necesare în acest sens.
Jurnalistul Evenimentul Zilei Mirel Curea: „Nu se întoarce”
Jurnalistul Evenimentul Zilei, Mirel Curea, prezent în emisiunea Sinteza Zilei, la Antena 3, unde au fost prezentate informațiile, a estimat că Ioan Niculae nu va mai reveni. Potrivit spuselor sale, acesta ar avea suficiente argumente ca să rămână în Italia.
„Ioan Niculae este un om foarte bine informat și, are multe resurse și posibilități. Are suficiente motive să rămână în Italia și să invoce chiar și un azil politic. El ar avea niște argumente năpraznice ca să se prezinte ca o victimă a politicienilor. El a avut șase combinate de îngrășăminte, nu a mai primit subvenții și le-a închis. Un număr de 12,000 de oameni au rămas pe drumuri. România a început să importe îngrășăminte din Franța”, a declarat jurnalistul Mirel Curea.
Ioan Niculae așteptat să se întoarcă din Italia
Curtea de Apel București a pronunțat o condamnare în cazul afaceristului Ioan Niculae. Decizia a venit după trei săptămâni, la finalul unui proces în care procurorii au cerut o pedeapsă de 12 ani de închisoare.
Ioan Niculae a fost condamnat într-un dosar de evaziune pentru un prejudiciu de 11.438.169 lei. Valoarea este compusă din TVA, 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.
Afaceristul apare pe site-ul poliției
Fotografia lui Ioan Niculae și datele sale de identificare apar deja pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea „Persoane urmărite”.
Poliţiştii precizează că Ioan Niculae, de 66 ani, a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare. El a fost condamnat pentru instigare la evaziune fiscala, instigare la spălarea banilor şi cumpărare de influenţă.