Ioan Holender, invitatul primei ediții Scena Gândirii din noua stagiune a ONB. Evenimentul va fi transmis în direct pe TVR Cultural, începând cu ora 18.00.
Scena Gândirii, seria de conferințe desfășurate sub cupola Operei Naționale București, revine în stagiunea de toamnă cu un invitat special și cu o temă provocatoare. Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, va susține marți, 17 octombrie, ora 18:30, prelegerea cu titlul Opera între comunism și capitalism.
Transformările din lumea operei, în viziunea lui Ioan Holender
Publicul din România va avea ocazia să urmărească o împletire fascinantă de reflecții și amintiri despre transformările prin care a trecut lumea operei în ultimele decenii; despre crizele, oportunitățile și provocările unei instituții, dar și ale unui gen muzical.
Alocuțiunea maestrului Holender va fi urmată de un dialog cu Daniel Nica, filosof, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât prelegerile, cât și dialogul vor fi însoțite de momente muzicale.
Și, fiindcă această ediție este una specială, dialogul de pe scenă va fi completat de prezența Directorului General al Operei Naționale București, dirijorul Daniel Jinga. Așadar, doi directori de operă, două generații muzicale, două perspective complementare asupra trecutului și prezentului operei.
Prelegerea, însoțită de momente muzicale
Atât prelegerea, cât și dialogul vor fi însoțite de scurte momente muzicale, interpretate de soliștii Operei Naționale București, sopranele Marta Sandu-Ofrim și Cristina Maria Oltean, tenorul Alin Stoica și basul Ion Dimieru, acompaniați la pian de Ioana Maxim.
Evenimentul va fi transmis în direct pe TVR Cultural, începând cu ora 18.00.
Biletele se găsesc la casa de biletea Operei, precum și pe site-ul instituției: https://tickets.operanb.ro/
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust