Ioan Holender critică dur decizia Austriei care a blocat aderarea României la Schengen: Mă simt rușinat de decizia acestui Guvern. Acționează doar în interesul partidului

Ioan Holender critică dur decizia Austriei care a blocat aderarea României la Schengen: Mă simt rușinat de decizia acestui Guvern. Acționează doar în interesul partidului Sursa: arhiva evz

Ioan Holender, dirijorului Operei din Viena timp de 19 ani și una din personalitățile marcante ale Europei a criticat în termeni duri decizia Austriei de la refuza aderarea României la spațiul Schengen. El spune că partidul aflat la guvernare a luat această decizie pentru a câștiga capital electoral deoarece se confruntă cu o opoziție puternică. În ianuarie vor avea loc alegeri regionale.

Una dintre personalitățile marcante ale Austriei, dar și ale Europei i-a trimis cancelarului Karl Nehammer o scrisoare deschisă după ce acesta a blocat aderarea României la Spațiul Schengen. Ioan Holender, dirijor al Operei din Viena vreme de 19 ani spune că s-a simțit rușinat de decizia Guvernului austriac care este una strict politică prin care partidul de la guvernare încearcă să câștige capital electoral. În luna ianuarie vor fi alegeri regionale în Austria.

Scrisoare deschisă

Ioan Holender s-a născut în România în 1935 și a plecat în Austria după ce afacerile familiei sale au fost naționalizate de comuniști. Este unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură din Europa.

„Fiind cunoscut în Austria drept cel mai longeviv director din întreaga istorie a Operei de Stat din Viena – fondată în anul 1869, și decorat cu „Crucea de Onoare” pentru Artă și Științe – în cel mai înalt Grad, și de asemenea, fiindu-mi acordată distincția “Steaua României”, în Grad de Mare Ofițer (2001), am considerat că am dreptul și, în egală măsură, datoria morală să adresez Cancelarului Austriei – Karl Nehammer, o scrisoare deschisă. I-am cerut în mod imperios să reconsidere hotărârea Austriei luată împotriva României, neexistând un motiv real valabil care să o justifice“, a declarat Ioan Holender.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizie politică

Ioan Holender spune că România a îndeplinit toate condițiile necesare și că hotărârea Guvernului de la Viena este una menită să atragă capital electoral. El spune că în Austria se știe foarte clar că migranții nu vin din România.

„În această scrisoare am specificat și faptul că România a fost evaluată cu doar șapte luni în urmă – în mai 2022, de o comisie internațională din care făcea parte și Austria. În urmă acestei evaluări, s-a constatat că România îndeplinea cu succes toate condițiile de aderare la Spațiul Schengen, inclusiv cele referitoare la controlul frontierelor sale. Guvernul Austriei, condus de Partidul Popular Austriac, este singurul din UE care se opune aderării României.

Partidul aflat la guvernare în Austria speră să recâștige astfel simpatia alegătorilor săi, arătându-se împotriva imigranților, al căror număr, într-adevăr, crește în mod accelerat. Că aceștia ajung în Austria prin Grecia, Serbia și Ungaria, și doar minimal prin România (2,5%), este o realitate obiectivă, bine cunoscută tuturor autorităților implicate. Însă, politica internă a Austriei și lupta dintre partidul aflat la putere și opoziția tot mai puternică, decid cu nerușinare în defavoarea României, tratând-o ca pe o țară balcanică, de la răsărit – întocmai ca pe vremea împărăției habsburgice“, a mai spus Ioan Holender.

Anularea deciziei

Omul de cultură spune este rușinat de decizia Guvernului și că speră ca în curând României să i se facă dreptate. „Fiind de peste cincizeci de ani cetățean austriac, distins cu cele mai înalte decorații, respectat și foarte cunoscut în cadrul acestei societăți, mă simt jenat, ba chiar rușinat de hotărârea acestui Guvern, care acționează în interes propriu și doar în folosul partidului.

Rămân cu speranța că actuala decizie va fi rectificată în curând, la următoarea întrunire, și că României i se va face dreptate prin anularea prezentei rezoluții Schengen, și că astfel iubita noastră Austrie cu Viena cu tot, va rămâne cu “curul în baltă”, cum se spune în Banatul meu iubit!“, a mai spus Ioan Holender, potrivit libertatea.ro.