RUPTURA DIVERTIŞILOR. Cum s-a destrămat cel mai mare grup de umor din istoria României după o prietenie de 30 de ani

RUPTURA DIVERTIŞILOR. Cum s-a destrămat cel mai mare grup de umor din istoria României după o prietenie de 30 de ani

Muzicianul şi umoristul a explicat pentru EVZ cum a descoperit internetul, despre relaţia cu fiica lui, cum stă cu sănătatea, dar şi ce album pregăteşte în curând şi de ce.

După câţiva ani grei, Ioan Gyuri Pascu începe 2012 cu zâmbetul pe buze şi, deşi nu-şi face planuri, are câteva proiecte. "Eu încerc să mă gândesc la cât mai puţine lucruri şi planuri nu-mi fac. Am însă un proiect în derulare, ceea ce e foarte bine. Din noiembrie 2007 nu am mai scos album. Acum am intrat într-o vâltoare şi mă pregătesc de un nou album", a spus Gyuri. Artistul se consideră un norocos. După ce în anul 2010 a trebuit să treacă printr-o hotărâre de divorţ şi un accident vascular cerebral, iar anul trecut cariera lui nu era sigură, 2012 îl găseşte cu noi piese muzicale şi proiecte de film. "Am avut noroc. Anul trecut pe vremea asta mă gândeam când şi dacă am să mai cânt vreodată. Şi uite că în noiembrie - decembrie 2011, Dumnezeu a vrut să am inspiraţie multă şi am făcut cântecele frumoase. Acum lucrez deja la un nou album, cu 11 piese pe el", spune Gyuri Pascu. Parteneri îi sunt mai mulţi prieteni care-l ajută la orchestraţie. Şi sănătatea pare cu mult mai bună. Artistul spune că se simte excelent, chiar dacă nu s-a lăsat încă de fumat. "Nu m-am lăsat de fumat. M-am lăsat de băut. N-am mai băut alcool de peste un an. Nu ştiu cum stau cu analizele, eu mă simt bine". Cântăreţul n-a vorbit însă cu medici pentru că "dacă te duci ei spun mereu câte ceva". Pentru prima lună din an, Gyuri are programate filmări la un scurtmetraj "Loto", unde va juca alături de Mircea Diaconu. Artistul va da viaţă unui dealer de maşini care are un showroom auto. Despre juriu Artistul nu este un fan al concursurilor tip "...Got Talent" şi nu s-ar vedea ca membru al vreunui juriu. "Am acceptat o dată să fiu în juriul de la Mamaia. Am rămas cu un gust dulce şi amar. Un gust dulce că am cunoscut mulţi concurenţi care vor să cânte, dar aşa se întâmplă pe acolo, diver­genţe, opinii. Câţi oameni, atâtea adevăruri. Ba chiar am trăit experienţa să apară un om cu plicul şi să întrebe cui să-l dea. I-am spus - mie, în niciun caz. Dar se pare că i l-a dat cuiva, iar concurenta aceea a luat un fel de premiu de presă de la TV Neptun sau aşa ceva. Multe concursuri din punct de vedere al celor care le fac sunt foarte cinstite. E o chestie de puncte de vedere, de multe gusturi, de dorinţa noastră de a categorisi. De a face topuri şi de a pune etichetă pe cineva. Şi atunci fiecare se ghidează după el", spune Pascu. Publicul votează după ce ştie el. Mai ales în funcţie de ceea ce aude la radio. În mod subliminal lui i se fixează în minte anumite lucruri şi un sistem de valori, consideră artistul. El nu crede că se porneşte cu ideea ca un concurs să fie necinstit, dar există nişte direcţii, asta e clar. "Cazurile sociale de exemplu, ne place să fim grijulii cu cei din cazurile sociale şi atunci devine un concurs de cazuri sociale. Şi oamenii sunt înduioşaţi de cazurile sociale. Mă tot gândeam cum se dau şi Oscarurile. Era «Forest Gump», câştigase şi «Philadelphia» şi mă gândeam că următorul Oscar dacă se mai mergea pe linia aceea ar fi fost pentru un înotător fără mâini, picioare şi care ar fi câştigat Olimpiada dând din urechi.Mie mi-au trebuit mulţi ani ca să-mi dau seama că viaţa nu e un concurs. Viaţa e un dar şi trebuie să-l împărtăşeşti", îşi arată Pascu epifania. "Am primit o carte de la nişte prieteni din Seattle. Chiar la introducere era un moto din Jung: cine priveşte în afară visează, iar cine priveşte înăuntru se trezeşte". Voci au fost şi sunt. Ne oboseşte nu atât găsitul unei voci cât alergatul după ea. Ba că nu-s voci, dacă vorbeşti cu un cântăreţ spune că nu-s compozitori, dacă vorbeşti cu un compozitor spune că acel cântăreţ ar fi trebuit să-şi găsească un compozitor. Când aveam emisiune la televizor, dacă era operator, spunea că a avut probleme cu umbrele şi luminile şi că e păcat de emisiunea asta, dacă era textier spune că şi la texte ar mai trebui umblat, un regizor găsea ceva la regie", explică Pascu sursa perpetuă a ne­mulţumirilor. Relaţia cu fata, Iarina Gyuri Pascu a făcut Revelionul cu fata lui de 15 ani, Iarina. Fiica lui e la un liceul vocaţional, Dinu Lipatti. "Eu nu-i dau sfaturi, nu dau nimănui sfaturi. Îi spun ce am făcut eu, din ex­perienţa mea. E viaţa ei, nu o trăiesc eu. Suntem prieteni foarte buni. Când are o problemă mă sună, când nu, nu prea. Îmi mai arată la jocurile ei pe calculator, dar eu nu mă prea pricep la ele. Mă sună când are proiecte pentru şcoală, când are ceva de scris – are talent de scenarist sau de regizor. Pe 28 februarie face 15 ani. Am încercat să nu fim conservatori ca părinţi, nu am vrut să o obligam să devină al doilea Gyuri Pascu", explică muzicianul. Ce a primit de la Moş Crăciun "Am primit un webcam cu căşti, pentru că eu am fost până de curând un anti-net. Toată lumea râdea. De o lună am şi eu e-mail. Până acum interviurile făcute pe mail le primeam la fata mea. Am primit un pulovăraş, un parfum. Chiar asta îi scrisesem eu lui Moşul să-mi aducă ca să-mi fac Skype şi să vorbesc cu un prieten din Canada. Până acum n-am reuşit să-mi fac Skype-ul", relatează Pascu. În octombrie a fost invitat în Statele Unite la Seattle. "Nişte colegi ai domnului Petcu care fac în Seattle un centru cultural şi o fundaţie m-au rugat să-i ajut la o strângere de fonduri. Am susţinut un recital de o oră şi am avut o întâlnire la Microsoft. A fost o acţiune reuşită, unde s-au strâns în jur de 100.000 de dolari. E adevărat că toată investiţia e undeva la un milion jumătate, două. E o biserică va fi undeva între Putna şi Curtea de Argeş şi cu un centru cultural care o va înconjura", conchide Pascu. "Am primit un webcam cu căşti, pentru că eu am fost până de curând un anti-net. Toată lumea râdea. De o lună am şi eu e-mail.“ IOAN GYURI PASCU, muzician

"Am prevăzut despărţirea Divertis"

În vara lui 2011, "Divertis - Land of Jokes" părăsea ProTV-ul şi se transforma în "Distractis" la TVR 1. Era cea de-a treia transformare prin care trecea originalul "Divertis", grupul de umor format în anul 1981 care a cunoscut gloria în formula: Toni Grecu, Florin Con­stantin, Doru Antonesi, Ghighi Bejan, Doru Pârcălabu, Ioan Gyuri Pascu, Valentin Darie, Cătălin Mireuţă, Cristian Greţcu, Valentin Gora, Ioan T. Morar şi Silviu Petcu. Divertis vine în Pro TV în 2009 deja în varianta scindată - Serviciul Român de Comedie şi "Divertis - Land of Jokes". Despre motivele despărţirii din 2009, Toni Grecu spune că "tot ce s-a scris în presă este adevărat, dar nimeni nu a reuşit să le descopere pe toate". Motivele vehiculate: bani, orgolii şi viziuni diferite în ceea ce pri­veşte con­ţinutul. Totuşi, membrii grupului susţin că au rămas prieteni. Ultimul venit, primul plecat "Am plecat în 2007. Le-am spus că nu-mi mai doresc să fac umor politic. Mie-mi place mai mult ideea de film, de aceea m-a atras «Nemuriciu». Doream să mă ocup mai mult de muzică, teatru, dar, când e un proiect interesant, vin cu bucurie, pentru că sunt prietenii mei", spune Ioan Gyuri Pascu. Despre motivele despărţirii artistul spune că "întotdeauna în planul material există orgolii. Probabil a fost cauzată de un conglomerat de mândrie, orgoliu, tradiţio­nalism, invidie, teamă sau sentiment de vinovăţie. Sunt lucrurile mărunte care ne pierd pe noi. Eu cred că nu se ajungea aici dacă era mai multă comunicare şi adevăr. Pentru că fiecare gândea ceva, dar nu spunea. Am prevăzut într-un fel despărţirea asta, probabil că de aceea spune Toni că ştiu. Îi spuneam lui Toni: «Aş vrea mai multă comunicare». El îmi răspunde: «Gheorghiţă, tu vrei idealul». Cred însă că dacă ar fi fost comunicare n-ar fi putut să crească nici orgoliul sau nemulţumiri de orice fel. Dar eu am vorba asta: «Lumea nu a început cu Divertis şi nici nu se termină cu Divertis»".

Ne puteți urmări și pe Google News

2007 este anul plecării lui Ioan Gyuri Pascu din grupul umoristic Divertis Fondator. Toni Grecu spune că grupul s-a adaptat noilor cerinţe Foto: Protv <iframe width="638" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/s1tcVDJR5pA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>