Ioan Crişan va fi înmormântat la 10 zile după atentatul de la Arad

Ioan Crișan

La 10 zile distanţă de la răscolitorul atentat de la Arad, omul de afaceri Ioan Crişan va fi înmormântat miercuri de familia greu încercată.

Ioan Crişan va fi înmormântat la 10 zile după tulburătorul atentat de la Arad. Ceea ce a mai rămas din trupul sfârtecat de explozie a fost a fost ridicat marți de la morgă. Rămăşiţele trupeşti au fost transportate apoi la o casă funerară pentru o noapte de priveghi.

Totodată, jurnaliştii locali au subliniat că şeful Poliției Române, Benone Matei, se fereşte de presă după anunţul despre implicarea lui în ancheta asasinatului care l-a vizat pe Ioan Crişan.

El a fost numit șef al Poliției Române în urmă cu trei săptămâni şi a sosit luni la Arad. Nu este clar dacă motivul prezenţei sale în urbea din vestul ţării are legătură cu faptul că ancheta nu avansează.

Ce a spus Cîţu despre atentatul de la Arad

„Este primul atentat în 30 de ani. În primul rând, trebuie să observăm că am reuşit să evităm astfel de evenimente 30 de ani. Nu ştiu dacă mai există vreo ţară în zonă, în jurul României, care a evitat astfel de evenimente.

Este un lucru grav, foarte grav. În acest moment ştiu că toate instituţiile… Şi este o anchetă pe care o face procuratura, aşteptăm rezultatele. Sunt experţi din toate instituţiile abilitate să ancheteze un astfel de caz şi vom vedea ce s-a întâmplat.

Maşina lui Ioan Crişan a fost distrusă de flăcări

În acest moment nu am detalii la ceea ce s-a întâmplat, dar este adevărat, este un eveniment grav care eu sper să nu se mai repete şi să fim vigilenţi în perioada următoare, să nu mai avem astfel de evenimente.

Cu siguranţă vom afla ce s-a întâmplat acolo, vom învăţa şi nu vom mai permite astfel de evenimente”, a declarat premierul Florin Cîţu, care consideră că România rămâne o ţară sigură chiar şi după acest incident.

Benone Matei se fereşte de presă

„Că a venit să urnească ancheta după ce s-a zvonit că aceasta nu duce către nicio pistă concretă, așa cum prezintă mass media națională situația, că a sosit la Arad pentru că cercetările au o finalitate, nu se știe exact, însă se mizează pe prima variantă.

Cert este că marți după masa, în sediul IPJ Arad, erau atât numărul 1, cât și numărul 2 – chestorul Eduard Mirițescu aflându-se la Arad deja de o săptămână – din Poliția Română, însă niciunul nu și-a asumat vreo declarație în fața presei, secretomania atingând un nivel maxim.

De asemenea, nici noul, dar totodată vechiul inspector șef al IPJ Arad, Ioan Tamaș nu a putut fi contactat – având telefonul închis – pentru declarații, însă acest lucru este o obișnuință în ceea ce-l privește.

Că dosarul este dificil, sensibil, nemaîntâlnit se poate intui ușor, însă faptul că niciuna dintre instituțiile implicate în ancheta bombei de la Arad nu comunică minumul necesar dă naștere unor scenarii incredibile”, arată aradon.ro.