Investiție privată cu ”cântec”. Vecinii au fost chemați la dezbatere o zi mai târziu

O investiție privată, susținută de municiplaitate, a adus în pragul disperării timișorenii care locuiesc în zona Pieței Crucii. În contextul în care cartierul este unul de case, cu maxim un nivel, se intenționează construirea unui bloc de șase etaje, iar pentru acest lucru s-au prezentat o serie de documente care ridică semne de întrebare. De exemplu, unicul hotel din zonă a fost ”înălțat”, pe hârtie, cu încă un etaj, ca să se justifice noul nivel de înălțime, iar pentru dezbaterea publică obligatorie oamenii au fost invitați la o zi după ce aceasta urma să aibă loc.

Pe un teren al fabricii ”Oglinda” ar urma să se un imobil format din parter, trei etaje, plus mansardă. La parter ar urma să fie realizate spații comerciale, iar la etaje apartamente, minim 40. Blocul ar urma să fie construit în Piața Bisericii, nr. 7, la doar câțiva metri de biserica din zonă.  După ce riveranii au aflat, săptămâna trecută, că vor fi invitați la o consultare publică ce avea să fi avut deja loc, dezbaterea a fost reprogramată, ieri. „Noi urmărim o creștere a nivelului de înălțime. Există și inserții de clădiri noi în această zonă, și e normal să fie așa. Noi propunem o clădire de parter, plus trei etaje, plus mansardă. Nu depășim cu nimic ce s-a făcut în zonă. S-a avut în vedere ca în zona spre biserică să fie un anumit grad de intimitate, astfel că toate ferestrele vor da în incinta spațiului de dezvoltare, nu vor exista vederi directe către curtea bisericii. Clădirea va avea și o parcare, pentru a acoperi locurile de parcare necesare pentru construcția care va urma. Înălțimea la cornișă va fi de până la 19 metri, iar asta ne permite să facem doar un P+3, nicidecum un P+6, așa cum s-a vehiculat. Coama, vârful cel mai înalt, va fi de maxim 24 de metri”, a explicat celor prezenți la dezbatere arhitectul proiectului, Radu Puica.

Oamenii care locuriesc în zonă atrag atenția că au observat o serie de nereguli. „Există un mod foarte dubios referitor la modul în care s-a organizat această dezbatere. În sensul că noi, vecinii cei mai importanți, am primit în 28 iulie o invitație pentru data de 19 iulie, toți ceilalți primind din timp invitațiile. La prima dezbatere nu a participat nimeni, la a doua a fost anunțată data de 25 iulie, cu ziua de joi, iar 25 era miercuri. Atunci au participat mai mulți care au aflat și a fost un scandal mare aici, toată lumea fiind împotriva acelui proiect. Din momentul acela am ridicat inclusiv problema suspiciunii că ceva este putred aici, pentru că ei deja au avize tehnice, etc, au început angajați din primărie să ne sune personal și să ne anunțe când e următoarea dezbatere. Noi avem o suspiciune clară de fraudă aici. (…) Sigur, investitorul vrea să facă ceva, este ok, dar fă-o să fie rezonabilă în zonă. Nimeni nu cere altceva. Ni se pare o grabă suspectă de a da drumul la treaba asta. Noi, de exemplu, cerând niște acte primăriei, am constatat că am fost împinși finuț. Aici, arhitectul șef a zis personal că trebuie să o rezolvăm rapid, că el vrea să rezolve situația acestei întreprinderi”, a declarat pentru Pressalert.ro, Mircea Tomoroga. În timpul dezbaterii publice, arhitectul Radu Puica ar fi prezentat și o planșă cu erori, în sensul că unele clădiri au fost desenate ca fiind mai înalte decât sunt în realitate, lucru semnalat de cei prezenți în sală.