Invenția unui arădean concurează la Salonul mondial de la Geneva. Profesorul Bușa a creat un sistem antifurt revoluționar

La Salonul Mondial de Invenții de la Geneva participă și un patent creat de un profesor din Arad, care îi ajută pe transportatori să își securizeze marfa, în timpul transportului. Un sistem computerizat permite împrăștirea de substanțe paralizate, care îi vor împiedica pe hoți să își ducă misiunea la la final

Oficial, invenția profesorului Eugen Bușa, din Arad, se numește „procedeu și instalație pentru neutralizarea acumulărilor de gaze periculoase și stingerea incendiilor în compartimentul de încărcare al unui vehicul de transport de mărfuri”.

Marele juriu de la Salonul Mondial de Invenții de la Geneva a intrat deja în faza de jurizare, și urmează să anunțe cine vor fi câștigătorii marelui premiu. Printre aceștia se poate număra și profesorul Bușa, deoarece experții susțin că invenția acestuia este una revoluționară în acest domeniu de activitate.

Specialiștii mai spun că invenția se referă la o instalație alcătuită dintr-un punct de control și o comandă centrală computerizată, care se află la bordul autocamionului. Această instalație este conectată la o rețea de senzori cu raze cu infraroșu, care sunt montați pe remorcă, și care pot să se declanșeze atunci când o persoană neautorizată încearcă să fure marfa.

În plus, instalația este dotată cu un rezervor cu substanțe neutralizante care vor putea fi pulverizate în interiorul remorcii mașinii, totul fiind acționat de un computer.

În locul substanțelor neutralizante, în rezervorul respectiv se pot pune și lichide care ajută la stingerea incendiilor.

Consiliul Județean Arad laudă invenția

Costurile cu deplasarea la Geneva au fost suportate de Consiliul Județean Arad.

Cei de la Consiliul Județean Arad mai anunță că prin procedeul și invenția brevetată se obțin următoarele avantaje: siguranță ridicată la transportul mărfurilor generale și periculoase, reducerea accidentelor și incidentelor care pot apare la transportul mărfurilor și evitarea pierderilor de vieți omenești, controlul continuu al compartimentului de încărcarela transportul mărfurilor, flexibilitate ridicată și eficiență economică importantă.

„Am inițiat discuții cu transportatori arădeni, să vedem în ce măsură există interes din partea lor pentru această invenție. Aradul are peste 2200 de firme de logistică, este unul dintre cele mai puternice centre logistice din România, și am încredere că investitorii din acest domeniu vor fi interesați de soluții de securizare a afacerii lor”, a precizat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Eugen Bușa este din Arad, și este expert ADR, doctor în Logistică şi transport de mărfuri periculoase.