Întrecere ruso-americană la capitolul „cele mai periculoase bombe din lume”
- Simona Stupar
- 24 aprilie 2017, 00:00
Bomba rusească denumită „tatăl tuturor bombelor” ar putea fi cea mai puternică armă non-nucleară din lume, dacă e să considerăm reale declarațiile oficialilor pe această temă
Arma, creată ca răspuns la cea americană denumită „mama tuturor bombelor”, ar fi de patru ori mai puternică, potrivit specificațiilor precizate de presa internațională.
În timp ce SUA au anunțat că au folosit una dintre cele mai puternice arme non-nucleare din lume, în arsenalul cu care a atacat ISIS în Afganistan, săptămâna trecută, Rusia susține că deține o armă de patru ori mai distructivă.
Ce au în plus
„Tatăl tuturor bombelor” (FOAB) a fost fabricată în 2007. Deși nu a fost niciodată utilizată, câteva detalii, date publicității de autoritățile ruse de atunci până acum, sugerează că arma termobarică este mult mai puternică decât cea americană (MOAB), care a ucis 96 de militanți ISIS în provincia Nangarbar, în atacul din 17 aprilie.
Presa din Rusia a scris că atunci când este detonată bomba rușilor are o putere a exploziei echivalentă cu 44 de tone de TNT, comparativ cu cele 11 tone ale bombei americane GBU-43/B și are o rază dublă a exploziei - puțin sub 300 de metri.
Bombele termobarice explodează la temperaturi mult mai mari decât muniția convențională, ceea ce înseamnă că provoacă pagube prin șocuri supersonice, vaporizând pur și simplu lucrurile aflate în raza sa de acțiune. Explozia propriu-zisă și valurile de presiune sunt similare cu cele ale unei detonări nucleare la scară mai mică.
Declarații plauzibile
„Credem că este adevărat”, a declarat, pentru CNN, colonelul american în rezervă Rick Francona, un analist și fost atașat militar în Siria. „Rușii au fost printre pionierii acestor bombe termobarice”, a spus el.
Statele Unite au testat pentru prima oară bomba MOAB în 2003, după care Moscova a început să dezvolte arme similare.
Nu se știe câte astfel de bombe se află în arsenalul Rusiei, deși numărul lor nu poate fi foarte mare pentru că tehnologia este costisitoare și mult prea sensibilă pentru a fi exportată. Până acum nu a fost folosită în lupte.
Singura utilizare a MOAB a fost săptămâna trecută, asupra unei rețele de tuneluri folosite de ISIS pentru a ataca forțele guvernamentale afgane, în estul țării.
Extrem de scumpe
Multă vreme aceste bombe au fost considerate prea scumpe în raport cu beneficiile lor - fiecare dintre cele 20 de bombe de acest tip din arsenalul SUA costă circa 16 milioane de dolari.
Forțele americane desfășoară acum o operațiune de „curățare” a zonei, dar nu au anunțat care au fost pagubele provocate și dacă există victime civile în Afganistan.
Atacul talibanilor în Afganistan
Cel puțin 140 de soldați afgani au fost uciși și răniți într-un atac comis vineri de militanți talibani asupra unei baze militare din nordul Afganistanului, a anunțat Ministerul afgan al Apărării. „Insurgenții talibani au lansat un atac coordonat împotriva bazei militare unde majoritatea soldaților se adunaseră pentru rugăciune. În total sunt peste 100 de morți și răniți în rândul forțelor armate”, a anunțat ministerul. Este vorba despre o bază militară afgane aflată la câțiva km de orașul Mazare- Sharif, în nordul țării. Atacul a fost comis de 10 militanți talibani, îmbrăcați în uniforme afgane, și a durat peste cinci ore.