Prestaţia entuziasmantă a naţionalei Republicii Populare Democrate Coreene aseară, în meciul de debut la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, a fost lăudată de toată Asia.
Deşi a pierdut în faţa Braziliei, scor 1-2, Coreea de Nord a lăsat o impresie extraordinară la debutul în Africa de Sud. Într-o Grupă G infernală, cu Brazilia, Portugalia şi Coasta de Fildeş, fotbaliştii pregătiţi de Kim Jong Hun au pornit din start cu ultima şansă, dar au ales să moară frumos. "Au devenit mândria Asiei" Determinarea cu care au jucat în faţa principalei favorite la titlul mondial a revărsat asupra naţionalei Coreei comuniste un val uriaş de simpatie. O lume întreagă a rămas uluită încă de la intonarea imnurilor celor două combatante, atunci când, nemiaputându-şi stăpâni emoţiile, Jong Tae Se, vedeta coreenilor, a plâns în hohote. "Au devenit mândria Asiei cu această performanţă curajoasă. Tactic şi tehnic au fost egalii Braziliei în majoritatea timpului", a declarat, la finalul meciului, Mohammed Bin Hammam, din Qatar, preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal. "Am plâns. V-aţi luptat atât de bine" "Chiar dacă au pierdut meciul, compatrioţii noştri au marcat un gol. Sunt mândru că sunt fratele lor de sânge", e declaraţia, citată de "France Press", a unui bărbat de 34 de ani, care lucrează în Japonia Coreenii din sudul capitalist au ţinut aseară pumnii fraţilor din nord. "Am plâns. V-aţi luptat atât de bine" şi "Sunt atât de mândru de voi. Toţi suntem coreeni", sunt doar două dintre miile de mesaje postate pe internet de locuitorii Coreei de Sud, la puţin timp după sfârşitul meciului Brazilia - Coreea de Nord, scor 2-1. Galeria, atent selecţionată Partida contra Braziliei a fost prima disputată de naţionala Republicii Populare Democrate Coreene la un Campionat Mondial de fotbal după o pauză de 44 de ani.
Naţionala pregătită de Kim Jong Hun este încurajată în Africa de Sud de o micuţă galerie. In jurnalist de la "LA Times" susţine că a stat de vorbă cu unul dintre fanii veniţi din Coreea de Nord şi care i-ar fi mărturisit că, pentru a ajunge în Africa de Sud, galeria a fost atent selecţionată.