„Când au venit după comuniști, nu am spus nimic — nu eram comunist. Când au venit după social-democrați, nu am spus nimic — nu eram social-democrat. Când au venit după sindicaliști, nu am spus nimic — nu eram sindicalist. Când au venit după evrei, nu am spus nimic — nu eram evreu.

Când au venit după mine, nu mai rămăsese nimeni care să vorbească.”— pastorul Martin Niemöller Pastorul Martin Niemöller nu a scris acest text ca pe un poem sau ca pe un manifest literar, ci l-a rostit, în diferite forme, după război, ca pe o mărturisire care venea prea târziu și tocmai de aceea avea o greutate pe care nu o mai putea evita.

Niemöller fusese, la început, un om al ordinii, un fost ofițer de marină care a privit cu o anumită simpatie ascensiunea lui Adolf Hitler, așa cum au făcut mulți germani dezorientați după haosul Republicii de la Weimar, și nu s-a opus din primul moment regimului nazist, ci doar atunci când acesta a început să intervină brutal în viața Bisericii, încercând să o subordoneze și să o transforme într-un instrument ideologic.