Intrare liberă la Caravana "Românii au talent"

Intrare liberă la Caravana "Românii au talent"

Preselecţiile pentru show-ul "Românii au talent" se desfăşoară în acest weekend, de la orele 12.00 şi 19.00 în ambele zile, pe scena teatrului "Marin Sorescu" din Craiova, iar pe 30 august la Hotel Continental din Timişoara de la ora 10.00

În acest weekend, de la orele 12.00 şi 19.00 în ambele zile, scena teatrului "Marin Sorescu" din Craiova îi aşteaptă pe oltenii talentaţi. Pentru prima dată "Românii au talent" poposeşte în această parte a ţării, iar Andra, Mihai Petre si Andi Moisescu sunt gata să spună "da" la ceea ce are mai bun Oltenia de oferit.

Distracţia şi buna-dispoziţie vor fi completate de baletul coordonat de Edi Stancu, care a pregătit un număr special pentru acest al doilea sezon al emisiunii de la ProTV.

Caravana îşi continuă drumul pe 30 august, la Hotel Continental din Timişoara. La sfârşitul lunii bănăţenii sunt aşteptaţi să-şi arate talentul la preselecţiile ce vor avea loc pe 30 august, începând cu ora 10.00, la Hotel Continental. Indiferent de vârstă, ocupaţie sau abilităţi, ei vor avea şansa de a apărea pe scenă şi de a intra în cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro.

Smiley şi Pavel Bartos, cei doi prezentatori ai show-ului de la ProTV se vor afla printre participanţi. Ei îi vor încuraja şi vor încerca să afle cât mai multe lucruri despre concurenţi.

Înscrierile pentru preselecţii se fac pe site-ul romaniiautalent.ro, dar şi direct în locaţie, iar intrarea este liberă.

Ne puteți urmări și pe Google News