Intra în vigoare la 1 aprilie! Nicolae Ciucă a dat ordin în scandalul facturilor. ”Măsurile pe care le luăm vor proteja populaţia”

Sursa foto: gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat într-o declarație de presă la Palatul Victoria că vor exista plafonări de prețuri pentru energie electrică și gaze naturale. Oficialul i-a asigurat pe români că nu se vor mai confrunta cu presiunea facturilor. Toate măsurile Guvernului vor intra în vigoare de la data de 1 aprilie.

Luni după amiază, prim-ministrul Nicolae Ciucă a făcut unul dintre cele mai așteptate anunțuri. Premierul a susținut o declarație de presă de la Palatul Victoria, în cadrul căreia a asigurat populația că în această săptămână va fi adoptat un plan de măsuri pentru a ține sub control presiunea generată de facturile ridicate. Noile schimbări vor intra în vigoare de la 1 aprilie.

”La nivel national, guvernul va adopta în această săptămână, pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale.

Vom interveni în sprijinul economiei românești printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie”, spune șeful Executivului.

Nicolae Ciucă a mai precizat că prețul la energie electrică va fi plafonat în funcție de consumul fiecărei familii.

Ce se întâmplă cu facturile la energie și gaze?

”Pentru un consum de până la 100 de kW/luna, românii vor plăti 0,68 lei pe kW, iar pentru un consum cuprins intre 100 și 300 de kW vor plati 0,8 lei pe kW”, spune Nicolae Ciucă.

Prețul la gaze va fi de 0,31 de lei/ kW, dar doar pentru consumatorii casnici. Nicolae Ciucă a asigurat că va lua măsuri și pentru marii consumatori. Acesta a mai declarat că România este bine aprovizionată cu toate bunurile necesare pentru un trai decent.

Sursa foto: Gov.ro

”La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 lei/kW, cu excepția marilor consumatori care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat”, spune șeful Guvernului, care adaugă că ”toate companiile românești vor beneficia de un preț fix la energia electrică de 1 leu/kW, TVA inclus, și 0,37 lei/kW pentru gaz, TVA inclus”.

”Măsurile pe care le luăm vor proteja populaţia şi economia, prevenind riscurile unei creşteri accentuate a preţurilor şi a inflaţiei. Guvernul este alături de cetăţeni şi de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă şi stabilitatea economică. Sunt în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii şi cu producătorii români de alimente, reprezentanţii reţelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii şi agricultorii noştri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol”, a conchis Nicolae Ciucă.