România va trebui să se alinieze reglementărilor stabilite de Bruxelles astfel încât certificatul verde va expira pentru persoanele care nu s-au vaccinat cu doza trei anti-COVID-19, în condițiile în care prezintă nouă luni de la imunizarea cu cea de-a două doză. Secretarul de stat MAI, șeful DSU, Raed Arafat, a explicat luni, 31 ianuarie, în ce constau noile modificări ce îi vizează pe toți românii?
Se schimbă regulile de la 1 februarie în UE. Persoanele care vor dori să călătorească pe teritoriul blocului comunitar vor trebui să fie vaccinate cu trei doze de vaccin, în cazul în care au trecut nouă luni de la momentul imunizării cu cea de-a doua doză. România se va alinia și ea directivelor europene.
Noi reguli privind certificatul verde
„Acest lucru urmează să fie reglementat în România în curând. Deci în acest moment, la noi încă certificatul este pe cele două doze, dar urmează să fie reglementat şi acest aspect, să intre în concordanţă cu regulile europene. (...) Normal că trebuie să ne aliniem şi regulilor europene, aşa că la un moment dat, cei care au peste nouă luni de la a doua doză şi nu au făcut a treia doză vor trebui să aibă test”, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat, luni, 31 ianuarie.
În momentul în care România va decide să respecte regulile impuse de Bruxelles, certificatul verde își va pierde valabilitatea pentru turiștii care doresc să călătorească. Documentul digital care trebuie completat la intrarea în țară rămâne, în continuare, valabil.
Cum se va efectua accesul în mall-uri și restaurante
În ceea ce privește măsurile pe plan intern, secretarul de stat MAI a precizat că guvernanții urmează să poarte discuții pe această temă. Astfel, momentan, românii pot să meargă la diverse localuri - restaurante, cafenele, baruri etc - și mall-uri cu certificat verde eliberat la efectuarea a doar două doze de vaccin.
Ulterior, dacă certificatul verde va expira și pe plan intern, persoanele care nu au doza booster efectuată la cel puțin nouă luni de la vaccinarea cu a doua doză anti-COVID-19 nu vor mai putea beneficia de acest document.
Raed Arafat explică ce urmează în România
„În momentul în care începem să aplicăm certificatul verde, dacă au trecut 9 luni, vei avea de test la intrare ca să nu fii carantinat. Dacă vom recunoaște mai departe cele două doze sau o să spunem că trebuie 3 doze și pe plan intern, aceasta va fi discutat.
(Așteptăm din nou o decizie politică sau să vedem ce spun specialiștii?) Nu stau să comentez aspectele politice, dar și o dezbatere politică este generată de sfatul specialiștilor. Și ulterior se ia decizia. Și aici va fi la fel, vor fi discuții cu specialiștii, după care se vor lua decizii”, a explicat șeful DSU, Raed Arafat.