Autoritățile din România vin cu vești bune. Potrivit informațiilor transmise de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), de astăzi, 1 martie, se majorează șomajul, dar și alte indemnizații acordate angajaților.
Indemnizația de șomaj se majorează începând de la 1 martie, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Este vorba despre o creștere cu 5,1%, până la valoarea de 394 de lei.
Majorări sunt anunțate și cu privire la subvenția acordată angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate. Aceasta crește de la maximum 2.000 lei la cel mult 2.102 lei, potrivit unui comunicat ANOFM.
"Conform prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Indicatorul Social de Referinţă (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest sens, indemnizaţia de şomaj şi celelalte drepturi stabilite prin Legea nr. 76/2002, cu excepţia celor prevăzute la art. 72-75 şi 80, care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) vor creşte de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%", se menționează în comunicat.
Subvențiile acordate românilor cresc. Majorările intră în vigoare de astăzi, 1 martie
În urma aplicării noii valori a Indicatorului Social de Referinţă (ISR), indemnizația de șomaj va crește de la 375 de lei la 394 de lei. Prima de inserție acordată absolvenților instituțiilor de învățământ și absolvenților școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni va crește de la 1.500 la 1.576 de lei.
Majorări au fost făcute și pentru subvenția acordată angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate crește de la maximum 2.000 de lei la cel mult 2.102 lei. Subvenția acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor și studenților pe perioada vacanțelor va înregistra creșteri, de la 250 la 262 lei.
În comunicatul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă se precizează faptul că majorările se aplică de la 1 martie, pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.