Într-un limbaj ieșit din uzanțe, șeful guvernului de la Sofia respinge flota comună la Marea Neagră. Premierul bulgar îl pune la punct pe Iohannis: „Nu vrem război cu Rusia!”
- Mircea Marian
- 17 iunie 2016, 00:00
Gest lipsit de curtoazie: în timp ce președintele României era în vizită la Sofia, premierul bulgar Boiko Borisov a desființat propunerea țării noastre de creare a unei flote comune la Marea Neagră, sub egida NATO
Tensiunile diplomatice dintre România și Bulgaria au ajuns la o cotă fără precedent, exact în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Sofia. Deși președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, fusese de acord cu propunerea șefului statului român de creare a unei flote comune la Marea Neagră pe fondul amenințării rusești, premierul Boiko Borisov a blocat înțelegerea .
FOTO: Premierul bulgar Boiko Borisov
Bulgaria vrea „iole, nu fregate”
„Vreau să văd iole, iahturi, turiști, dragoste și pace în stațiunile noastre de la Marea Neagră, nu vreau fregate care să brăzdeze marea. Putem ţine exerciţii bulgaro-române oricând vrem, dar cealaltă variantă ar fi optarea pentru un conflict militar!”, a spus Borisov.
Potrivit Sofia News Agency, premierul bulgar a declarat că atât el, cât şi preşedintele Plevneliev sunt împotriva propunerii României de creare a unei flote comune la Marea Neagră, care să contracareze influenţa Rusiei.
În declarația sa, premierul bulgar a invocat faptul că atât bulgarii, cât și rușii sunt creștini ortodocși și există o „bază culturală comună”.
„Nave NATO ar putea patrula la frontierele noastre maritime doar în cazul unui aflux puternic de refugiați”, a afirmat el, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Plevneliev şi cu ministrul Apărării, Nikolai Nencev. Borisov s-a deplasat la sediul Preşedinţiei pentru o întâlnire de urgenţă, în urma relatărilor conform cărora Turcia a suspendat acordul de readmisie semnat cu Bulgaria în mai, din cauza rezistenţei opuse de această ţară la propunerea privind flota comună, prezentată de România, dar sprijinită şi de Turcia.
De altfel, șeful guvernului de la Sofia și-a amintit că „niciun vecin” al Bulgariei nu l-a apărat când Rusia și Turcia și-au schimbat peste noapte poziția privind gazoductul SouthStream. „Nici măcar un singur vecin sau omolog nu a vorbit în apărarea mea atunci când președintele Putin m-a admonestat la Ankara în prezenţa lui Erdogan, spunând că Bulgaria a pierdut totul. Noi am fost implicaţi în conflicte grele şi, când a trebuit să ne apărăm interesele naţionale în proiectele pentru oleoductul Burgas-Alexandroupolis, South Stream şi centrala nucleară de la Belene”, a arătat Borisov.
Klaus Iohannis îndulcește eșecul
Ulterior, atât președintele Iohannis, cât și premierul Dacian Cioloș, și-au nuanțat propunerea, cel din urmă arătând că este vorba de o „cooperare la Marea Neagră, sub egida NATO”, nu de o flotă.
„Am văzut că au apărut tot felul de interpretări. Poate este bine să clarific un pic înainte să se aventureze toată lumea în speculaţii. Această inițiativă pe care am prezentat- o atât președintelui, cât și prim-ministrului este o inițiativă care țintește o colaborare practic în zona exercițiilor comune și a trainingului comun a forțelor navale românești, bulgare și turcești. Aceasta este aşa numita iniţiativă navală, deci se referă la forţele navale, la exerciţiu şi training comun”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat cu privire la declaraţiile premierului bulgar, Boiko Borisov.
Șeful statului a spus că iniţiativa trebuie să se găsească sub umbrela NATO pentru că toate cele trei ţări riverane - România, Bulgaria şi Turcia - sunt aliaţi. „Unde a apărut probabil o înţelegere greşită este conceptul de flotă NATO. Nu creează nimeni o flotă NATO. Asta este o prostie. NATO nu poate şi nu doreşte să întreţină o flotă proprie în Marea Neagră”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a arătat că detaliile tehnice urmează să fie negociate. „Acum este foarte devreme să spunem cum va arăta la sfârșit”, a spus șeful statului român.
Cioloș: „Nu e o flotă”
O poziție similară cu cea a șefului statului a avut aseară și premierul Dacian Cioloș. El a explicat că România nu a propus crearea unei flote la Marea Neagră, ci „o cooperare navală” a flotelor statelor riverane membre ale Alianței, sub egida NATO. „Înțeleg că ultima declarație care a fost făcută de președintele Bulgariei, împreună cu premierul bulgar și cu ministrul Apărării, a clarificat lucrurile”, a precizat premierul. „N-a fost vorba niciodată de crearea unei flote la Marea Neagră, ci de o cooperare navală sub egida NATO - aceasta a fost propunerea României- și înțeleg că Bulgaria în aceste condiții, așa cum mi-au spus și mie premierul și președintele când am făcut vizita la Sofia, sunt dispuși să sprijine această propunere”, a mai explicat Cioloș, care a insistat că nu este vorba de o flotă.