Interviu-eveniment. Fostul judecător Ion Popa dezvăluie cum a fost acaparată și controlată Justiția
Un fost judecător, Ion Popa, dă cărțile pe față în ceea ce s-a întâmplat în Justiția românească în ultimii ani. Mai corect spus, scrie într-o carte adevărul pe care l-a cunoscut domnia sa din interior. Efectele „modelării” justiției în acei ani sunt, din păcate, prezente și astăzi.
Autorul cărții ”Noaptea dreptății românești 2009-2020” face o analiză științifică despre ce s-a petrecut în parchete și în instanțe, în CSM și în Ministerul Justiției, ce a fost și ce a însemnat colaborarea prin protocoale dintre instituțiile justiției și SRI.
Ion Popa a fost judecător până în octombrie 2018, cu o carieră de 30 de ani. A făcut parte și din echipa miniștrilor Rodica Stănoiu sau Cristian Diaconescu, o tentativă cu Ana Birchal și pasager cu Monica Macovei, în ministeriatul căreia a fost pentru puțin timp director în minister, de unde a plecat la CSM.
Ce a însemnat cazul „Arhiva SIPA”
D.A.: Domnul Popa, eu am scris foarte mult despre ceea ce am numit operaţiunea ”Noi suntem statul”. Și e adevărat că în acest serial am atins mai puțin sistemul judiciar, doar din perspectiva relațiilor care au existat între Serviciul Român de Informații și procurori și judecători, modul în care s-a creat binomul și s-a ajuns ca toate lucrurile să funcționeze după sistemul bielă-manivelă, în sensul în care totdeauna a existat o relație între SRI, Securitatea cum era pe vremuri, și mai ales în ceea ce privește partea de procuratură.
Am citit cartea dumneavoastră cu mare atenție și vă spuneam că eu cred că lipsește sau n-ați atins un subiect extrem de important, arhiva SIPA. Această arhivă SIPA, care conține informări despre judecători și procurori, zeci de mii de dosare, a fost după părerea mea declanșatorul a ceea ce numiți dumneavoastră proiectul început în 2005 și finalizat în 2015, a fost nuielușa cu care li s-a dat peste mână și judecătorilor, și procurorilor, în așa fel încât cred că ”au fost convinși” să iasă mai repede la pensie, în așa fel încât într-un an de zile au fost schimbați 1.000 de magistraţi, deci peste 30%.
Haideți să începem cu arhiva SIPA.
I.P.: Până să ajungem la arhiva SIPA, poate ar fi necesare câteva precizări. Această carte nu este îndreptată împotriva cuiva. Cam jumătate din ea are studii despre drept și poate fi considerată o carte de drept, iar cealaltă jumătate legătura dreptului și a instanțelor de judecată, a parchetelor, cu ceea ce a însemnat societatea în ansamblu și apoi apariția acestui proiect.
Revenind la arhiva SIPA, exista și în acel timp în care eu eram director de Resurse Umane, nu era în gestiunea noastră, nu aveam foarte multe contacte cu această arhivă, erau alte direcții în minister cu care colaborau, era vorba de Inspecția Generală și era la chestiunea de zvon când am plecat că începuse să se umble în arhiva SIPA. Ceea ce pot eu sigur să vă spun este că după sosirea doamnei Macovei la minister în decembrie 2004, am fost sunat aproape de miezul nopții de directoarea mea adjunctă de la Resurse Umane și mi-a spus că o comisie formată din 3 oameni printre care și Cristi Dănileț și care era consilier al doamnei Macovei...
D.A.: Nu era și Dan Tapalagă în comisia asta?
I.P.: Nu, nu era. Mi s-a comunicat că ne-au sigilat birourile direcției de Resurse Umane. Și am întrebat dacă e vreo problemă și mi s-a spus că nu.
D.A.: Dar există o procedură legală prin care poți sigila?
I.P.: Nu, evident că nu pentru că sunt norme, regulamente de funcționare, inclusiv pentru ministru care are și el anumite competențe care sunt limitate.
D.A.: Ca să zic așa, era un abuz în serviciu.
I.P.: Eu așa am considerat la vremea respectivă ca fiind un abuz. Nimeni n-a justificat apoi de ce au sigilat Direcția de Resurse Umane pentru că a doua zi dimineață n-a fost nicio problemă și la un moment dat mi s-a spus să desigilăm și să intrăm în birouri. N-am înțeles de ce, probabil tot la fel dintr-o necunoaștere a mecanismelor de funcționare a ministerului, ei gândind că acolo sunt cine știe ce mari secrete. Au confundat probabil arhiva SIPA cu mapele profesionale ale judecătorilor.
D.A.: Dar în mapele profesionale ale judecătorilor nu existau și lucruri derajante cum s-a întâmplat și în cazul Norica Nicolai?
I.P.: La mapele profesionale erau fie rapoartele de inspecție, rapoartele de evaluare ale judecătorului, adică și de bine și de rău, dar tot ce însemna activitatea lui profesională, nu chestiuni din afară, adică note informative de la servicii secrete sau alte chestiuni de genul ăsta.
D.A.: Alea erau în arhiva SIPA.
I.P.: La noi erau chestiuni pur și simplu care țineau de cariera profesională.
Momentul „reformării” Justiției prin înlăturarea judecătorilor și procurorilor cu experiență
D.A.: Dar nu credeți că arhiva SIPA a fost unul din factorii importanți în decomunizare cum i s-a spus atunci, de fapt de curățare?
I.P.: Cred că a fost probabil un punct de plecare atunci, în primii ani, pentru că de fapt activitatea acestui proiect, de care vorbesc eu în carte, a început în mod consistent după 2009-2011, atunci a început să funcționeze. Au avut grijă sau au fost nevoiți să-și asigure mai întâi baza legislativă și așa a apărut legea 247/2005 cu așa numita juvelinizare cum a numit-o un reporter de Deutche Welle, și apoi cu resursa umană. Legea 247 a permis aducerea peste noapte și peste rând a unor procurori de la talpa organizării judiciare, de la parchetele de pe lângă judecătorii, la nivelul central, Parchetul General, direcțiile înființate atunci DNA și DIICOT și chiar la conducerea lor, exemplul cel mai elocvent fiind Laura Codruța Kovesi.
De altfel să știți că în forma inițială a legii 247 se propunea ca o evaluare a tuturor judecătorilor și procurorilor cu funcții de conducere și evident că această evaluare avea un rezultat previzibil, înlăturarea lor. Numai că această prevedere a fost atacată la Curtea Constituțională și a fost declarată neconstituțională și nu s-a mai pus în aplicare. Așa s-a întâmplat și în 1997.
D.A.: Deci dumneavoastră îmi spuneți că de fapt a existat o apetență a politicului permanentă față de controlul asupra justiției. Numai că prin acest proiect s-a dus din sfera politicului în zona unor oameni mai mult.
Așa s-ar putea crede și vă dau un exemplu. Dacă pe vremea Rodicăi Stănoiu și a lui Valeriu Stoica ministrul justiției era foarte important, acum nu mai e atât de important.
I.P.: Așa e. El devine important prin acele pârghii pe care i le-au conferit numirile de la vârful parchetelor și a devenit și mai important după decizia Curții Constituțională din 2018, mi se pare atunci când Curtea a decis că președintele trebuie să admită revocarea sau nu cu numirea celor care îi propune ministru. Practic acum omul care numește în funcții și revocă din funcții este ministrul justiției, că președintele nu mai poate refuza.
Experimentul a reușit: Judecătorii au intrat sub control politic
D.A.: Dumneavoastră vorbiți în această carte de un proiect care are drept scop controlul, un control strict a ceea ce se întâmplă în justiție, un control pe care l-am văzut. Întrebarea mea este de ce? Pentru că mă uit în Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia și nu văd aceeași situație.
I.P.: Tocmai de aceea i-am spus că a fost un proiect experiment. Cred că România a traversat o perioadă de experiment în care cei care au experimentat au vrut să vadă dacă experimentul reușește sau nu, urmând să-l aplice și la alte stadii, fie alte țări, alte state mai mari, mai mici decât noi sau mai interesante. La noi experimentul a reușit cu siguranță și spuneați mai devreme despre faptul că poate nu omul politic. Nu, omul politic, președintele României a fost pus în fruntea acestui proiect, tocmai datorită acestui proiect competențe largi în toate domeniile, numirea șefilor de servicii secrete, desemnarea primului ministru, apoi numirea vârfurilor Parchetului până la numirea vârfurilor Instanței Generale, deci toate treceau pe la președinte și atunci evident că datorită competențelor sale el era cel mai în măsură să poată coordona acest ansamblu de reacții. La rândul său, de ce politicul s-a instituit peste tot. Pentru că Procurorul General și șefii DIICOT și DNA erau numiți de președinte la propunerea primului ministru. Procurorul General la rându său a primit competențe prin legea 247 să delege în tot sistemul pe cine vrea, sigur cu acordul celui delegat. În felul acesta s-a ajuns ca oameni de la talpa organizării judiciare să ajungă la aceste direcții ale parchetului, DNA, DIICOT sau chiar în Parchetul General și în funcții nu numai de execuție, ci și de conducere. Rezultatele s-au văzut pentru că oricât ai fi de entuziast când ești tânăr la vârful Parchetului ai nevoie de o experiență solidă ca să poți comunica cu ceilalți, inclusiv cu reprezentanții serviciilor secrete.
D.A.: Cum s-a ajuns să fie să controlați și judecătorii? Și aici puteți să-mi povestiți din interiorul sistemului.
I.P.: În privința judecătorilor, a luat fața imaginii publice mai ales justiția penală pentru că de fapt asta s-a urmărit. În justiția penală și vorbim de justiția penală de vârf, pentru că cele mai multe dosare au avut finalizate la Înalta Curte.
Cum a apărut în sistem „puterea procurorilor”
D.A.: Facem aici o mică paranteză. Nu vi se pare că și asta a fost o parte a proiectului pilot pentru că de fapt am transformat Înalta Curte într-o Curte de Apel?
I.P.: Ba da. În opinia mea exprimată chiar în carte este clar că înființarea acelor complete de 5 judecători a venit la pachet cu competența care s-a dat Înaltei Curți în baza acelei legi din 2010 făcute de domnul Predoiu și Alina Bica. Și prin această concentrare, s-au concentrat și competențele, și judecătorii. Acum este de notorietate că poți influența mult mai ușor un număr mic de oameni decât un număr mare de oameni.
A mai fost apoi acel circuit al promovării procurorilor în instanțe, dar mai ales la secția penală a Înaltei Curți. Și au fost promovați procurorii, ei au beneficiat de un suport pentru că în sistemul de promovare ai nevoie de 10 voturi din 19. Sunt mulți candidați și dacă voturile se împrăștie către toți, riști ca nici unul dintre candidați să nu acceadă la Înalta Curte. Procurorii au beneficiat însă întotdeauna de acel vot în bloc, acesta însemnând că toată secția de procurori a votat într-un anume fel și dacă mai pui lângă ei și Procurorul General, și ministrul Justiției atunci obții deja un număr consistent și îți mai trebuie doar 2-3 ca să atingi numărul de 10 voturi.
D.A.: Știți ce n-am înțeles eu din povestea asta pentru că m-am confrutat cu sistemul. Un judecător gândește într-un fel, un procuror gândește în alt fel. În momentul în care procurorul devine judecător, el nu-și poate schimba modul de gândire, n-are cum.
I.P.: Asta este și opinia mea. Procurorul încă de mic are o pregătire psihologică sau o deformare profesională psihologică diferită de cea a judecătorului. Procurorul încă de când este stagiar lucrează solitar, e singur în birou, judecătorul lucrează deliberativ, el se duce în sala de judecată, acolo sunt oameni, iar când pronunță soluție trebuie să delibereze cu colegii lui. Procurorul nu face asta, el ia decizia și asta este. Asta este marea diferență pentru că judecătorii au un apetit spre deliberare și spre public, ceea ce înseamnă expunere publică.
D.A.: Un fost Procuror Șef pe care l-am avut ca avocat mi-a spus un lucru: Ce nu înțelegeți voi este că noi suntem învățați să vedem în fiecare om de afaceri un hoț și în fiecare politician un corupt. Deci în momentul în care ai ajuns în fața mea ești vinovat oricum.
I.P.: Da. Tocmai asta este diferența dintre procurori și judecători. Deci când te duci la judecător, i se prezintă 2 oameni, 2 părți și atunci la judecător nu te duci dintr-o dată vinovat. Eu mi-am pus totdeauna întrebarea că nu e corect să suspicionezi un procuror, a avut o carieră în spate și a promovat la Înalta Curte. Dar se ridică foarte multe nedumeriri. Cum este posibil ca atunci când concurează pentru un post la Înalta Curte, un judecător care are în spate zeci de mii de hotărâri judecătorești, care are o experiență uriașă în materie, profilul lui psihologic este spre deliberare, spre meseria de judecător, totuși să piardă concursul cu un procuror care în viața lui nu a pronunțat o hotărâre judecătorească.
(partea a doua a interviului, în ediția de mâine, 8 ianuarie)