Liviu Pangraţiu, unul dintre membrii plutonului de execuţie care a asasinat trei luptători anticomunişti, pe dealurile din judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi spune partea lui de poveste.

Doar doi oameni au supravie ţuit teribilei întâmplări din 24 iunie 1949, când un pluton al Securităţii a executat trei luptători antico munişti lângă Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud. Unul dintre ei este Liviu Pangraţiu. Are 90 de ani. Stă într-un apartament de patru camere din Mănăştur, cartierul-dor mitor al Clujului. Are o pensie de 1.600 de lei, plus remuneraţia de 200 de lei primită pentru că a fost pe front. Este membru al Uniunii Veteranilor de Război Cluj.

În Est n-a ajuns să lupte pentru că a făcut şcoala militară în Germania, la Halle an der Saal, până în august 1944. După câteva zile, România a întors armele, şi el a fost trimis pe front. A ajuns până la Bratislava.

După abdicarea Regelui Mihai, a intrat în trupele de Secu ritate. În 1952, a fost trecut în rezervă. Motivul, zice el: fusese membru al Parti dului Social Democrat. În plus, susţine el, avea un frate închis pentru „delicte politice”, în Făgăraş. A lu crat apoi ca şofer şi a ajuns şef de staţie de pom pare, la Direcţia de Ape Someş-Criş, de unde s-a pensionat în 1980.

Era sublocotenent de Securitate în anul 1949

În anul execuţiei de la Rebra, Liviu Pangraţiu era sublocontenent la raionul de Securitate din Bisitriţa. Cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) sus ţin că, potrivit documentelor CNSAS, el a condus plutonul de execuţie.

Acum, după 60 de ani, bătrânul recunoaşte că a fost de faţă, dar neagă categoric că el le-ar fi luat viaţa celor trei luptători anticomunişti. Doar mâinile care îi tremură şi degetele pe care şi le fră mântă trădează emoţia puternică. După câteva răspunsuri evazive, Liviu Pangraţiu se ho tărăşte să spună câte ceva. Nu totul. Ştie că, dacă ar recunoaşte, asta ar însemna, automat, o condamnare pentru crime împotriva umanităţii.

Victimele plutonului de execuţie erau membri ai grupării de partizani „Garda Albă” şi oameni de vază ai locurilor: Dumitru Toader, fostul primar din Rebra, Ioan Burdeţ, proprietarul unui local din sat şi Leonida Bodiu, fost că pitan în gar da Regelui Mihai.

MISIUNI SPECIALE

Liviu Pangraţiu făcea parte din comandourile Securităţii

Preşedintele IICCR, Marius Oprea, susţine că Liviu Pangraţiu făcea parte din aşa-numitele comandouri de ofiţeri şi soldaţi ai Securităţii care se ocupau de misiunile speciale. Aceste formaţiuni au fost înfiinţate după modelul celebrelor unităţi „Einsatzgruppe”, care au comis un genocid în Letonia, Estonia şi Lituania, împotriva populaţiei de origine evreiască. „Noi estimăm că sunt 10.000 de morţi în rândurile ţăranilor şi ale populaţiei care se opuneau comuniştilor. Uneori aceste unităţi săreau calul şi împuşcau prea mulţi. Întotdeauna erau luaţi 2-3 ţărani care se opuneau colectivizării şi erau împuşcaţi la marginea satului, pentru a se da exemplu celorlalţi să-şi facă cotele şi să se înscrie la CAP. Acţiunile lor erau socotite preventive”, a spus Marius Oprea.

Istoricul a descoperit recent o ordonanţă de guvern din 1955, desecretizată de curând, prin care ofiţerilor şi soldaţilor din trupele de securitate care participau la misiuni speciale să li se acorde o raţie de votcă. Numele lui Liviu Pangraţiu mai este menţionat şi în cartea „Pe muntele Ebal”, scrisă de Teohar Mihadaş, acuzat la rândul lui de apartenenţă la mişcarea anticomunistă „Garda Albă”, împreună cu un alt scriitor, Constant Tonegaru. În cartea sa, Mihadaş îi pomeneşte pe şeful Securităţii Bistriţa şi pe fostul ofiţer Liviu Pangraţiu. Mai precis, anchetele de la Securitatea Bistriţa erau conduse de maiorul Viorel Gligor şi de adjuncţii lui, locotenenţii Andrei Lothe, Andrei Szabo şi Liviu Pongraţiu (Pangraţiu - n.r.).

INTERVIU CU UN SECURIST

„Am fost numai cu trupa şi nu am nicio legătură”

EVZ: E adevărat că, în 1949, eraţi sublocotenent de Securitate? Liviu Pangraţiu: Da, eram sublocotenent de instrucţie la Raionul de Securitate Bistriţa. Sunt 60 de ani de atunci, dar parcă lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Atunci luptam împotriva partizani lor, azi împotriva teroriştilor.

Cum aţi ajuns la Securitate? După război, am lucrat la Evidenţa Populaţiei, o insti tuţie în subordinea Primăriei Bis triţa, dar care avea sediul în clădirea Si guran ţei Statului. După ce a ple cat regele, ne-au trecut pe toţi la Se curitate. Pe mine, ca sublocotenent.

IICCR v-a acuzat că aţi condus o acţiune a Securităţii în urma căreia trei luptători anti comunişti au fost împuşcaţi pe la spate şi aruncaţi într-o groapă comună. Cine face aceste acuzaţii trebuie să le dovedească. Eu ştiu că nu este adevărat acest lucru.

Dar ce este adevărat? În acea zi eram la sediu. Era dimineaţă. A venit maiorul Gligor (Viorel Gligor - şeful Securităţii Bistriţa - n.r.) împreună cu un delegat de la Cluj şi ne-au zis să mergem cu ei. Eu eram cu o trupă de Securitate. Într-una din maşinile din curte am văzut trei bărbaţi care nu vorbeau între ei.

I-aţi cunoscut? Îi ştiaţi? Doar despre unul, Bodiu, am aflat că era dezertor. Pe vremea aceea, mulţi erau acuzaţi că erau partizani şi dezertori.

Unde i-aţi dus? Nu mai ştiu zona, dar ştiu că ne-am oprit la un moment dat. Cei trei au fost puşi să urce pe o pantă cam abruptă. În spatele lor erau cinci ofiţeri de Securitate. Eu, împreună cu mai mulţi soldaţi, eram în spatele celor cinci.

Care era misiunea dv.? Să-i păzim pe cei cinci.

Şi ce s-a întâmplat? După ce am urcat o bună bucată de timp, unul dintre cei cinci s-a întors spre mine şi mi-a zis să rămân unde sunt. Ei au mers mai departe, cam 50-60 de metri şi am auzit focuri de armă. După câteva mi nute s-au întors şi au spus: „haideţi, că totul s-a terminat”.

Vă mai puteţi aduce aminte cine erau cei cinci ofiţeri? Traian Săsărman, unul Herţa, Iepure, Cătărig şi Mureşan. Nu-mi amintesc să fi avut arme în mâini.

Dar n-aţi văzut nimic? Nu, fiindcă era ceaţă şi zona era împădurită. Vă spun sincer: atunci îţi era frică să deschizi gura. Nu am întrebat niciodată ce s-a întâmplat. De exemplu, la Sighet, doi ofiţeri au fost împuşcaţi pentru că n-au executat un ordin.

V-aţi dat seama ce se întâmplă? Normal că mi-am dat seama, dar nu am între bat nimic. Aşa erau vremurile.

Numele dv. apare într-o telegramă trimisă la Bucureşti, în care aţi raportat că cei trei au fost executaţi în urma unui atac asupra escortei. Nu ştiu asta. Nu îmi mai amintesc. Au trecut 60 de ani.

Există martori care spun că aţi participat la masacru. Printre ei, fostul dv. coleg, Traian Săsărman. Nu-i adevărat. Am fost doar cu trupa şi n-am nicio legătură. Absolut niciuna. El a participat. Spun cu siguranţă asta. El era activistul politic de la Securitatea din Bistriţa.

CITIŢI ŞI:

Luptători anticomunişti, exhumaţi din groapa comună