Interval mic între sarcini, risc de autism

Interval mic între sarcini, risc de autism

Părinţii care îşi doresc mai mult de un copil ar trebui să fie prudenţi la „spaţiul” dintre sarcini. Riscul de autism se triplează la copiii născuţi în mai puţin de un an faţă de fraţii lor, spun cercetătorii de la Universitatea din Columbia.

Pe de altă parte, copiii născuţi într-un interval de 12-23 luni de la naşterea primului copil au un risc dublu de autism, comparativ cu cei mai mici decât fraţii lor cu cel puţin trei, potrivit noului studiu publicat în „Pediatrics”.   Femeile au carenţe nutriţionale după sarcină  O posibilă cauză ar fi schimbările pe care le suferă organismul femeii în timpul sarcinii şi în anii imediat următori, precum deficitul de nutrienţi. Pe lângă aceste schimbări, ar mai putea exista şi alţi factori care ţin strict de anatomia femeii, spun specialiştii. Totuşi, părinţii nu ar trebui să fie alarmaţi de aceste rezultate.   „În acest moment, nu suntem siguri dacă amânarea sarcinii evită boala. Deşi riscul triplu în cazul copilului născut la scurt timp după fratele său pare mare, părinţii trebuie să ştie că, per total, riscul de autism este mic”, a declarat dr. Keely Cheslack-Postava, conducătorul studiului.   Studiile anterioare au asociat intervalul scurt de timp dintre sarcini cu risc de prematuritate, dar şi anumite boli mentale, precum schizofrenia.