Interregnul global: când ordinea moare mai repede decât se naște lumea nouă Nouăzeci și cinci de ani mai târziu, diagnosticul lui Antonio Gramsci se potrivește surprinzător de bine unei lumi pe care filosoful italian nici nu și-ar fi putut-o imagina. Ordinea internațională construită de Statele Unite după 1945 a fost, în esența ei, un pariu îndrăzneț: că națiunile pot fi legate între ele prin instituții, reguli și interese comune suficient de puternice încât să facă războiul iraționl și izolarea costisitoare.

Pariu câștigat, cel puțin parțial. Deceniile de după război au adus Europei cea mai lungă perioadă de pace din istoria sa modernă. Comerțul liber a scos sute de milioane de oameni din sărăcie. Democrația părea, la un moment dat, destinul inevitabil al omenirii. Astăzi, acel edificiu scârțâie din toate încheieturile.

Nu dintr-o singură lovitură, ci prin eroziune. China a crescut în interiorul sistemului, beneficiind de regulile sale, fără să îi accepte vreodată valorile. Rusia a sfâșiat harta Europei cu o brutalitate deschisă. Iar Statele Unite — arhitectul, garantul, beneficiarul principal al acestei ordini — par astăzi hotărâte să demonteze ceea ce au construit, cărămidă cu cărămidă.

Aceasta este o fractura cu adevărat istorică.