La sfârşitul anilor '90 erau cam peste tot. Puşti chiulangii, tineri avizi după informaţie sau afacerişti cu conturi de email într-o lume care nu renunţase încă definitiv la poşta tradiţională populau miile de săli de internet din România primului deceniu postcomunist.

Net cafe-urile îşi trăiau viaţa în cea mai bună dintre lumile posibile. Echipamentele IT erau încă suficient de scumpe pentru a speria iremediabil bugetele transparente ale românilor. Era epoca “strânsului curelei”, iar pentru copiii postdecembrismului internet café-urile au fost, cu adevărat, “luminiţa de la capătul tunelului”.

Cei puţini care-şi permiteau “cutia magică”, dotată cu vreun Pentium mai răsărit şi, desigur, o placă video Voodoo, păreau mai degrabă condamnati să eşueze, în final, tot la sala de net.

Conexiunile oferite utilizatorilor casnici erau aproape un coşmar, intermediat de celebrele modemuri dial-up ce permiteau viteze de download de maximum 6-7 kilobiţi pe secondă. Cine îşi aminteşte nopţile febrile în care ore întregi erau dedicate unui amărât de update, cu speranţa mereu atârnând de-un fir de aţă ca legătura să nu se întrerupă subit, ştie povestea înainte ca ea să fie rostită. Pentru ceilalţi, lumea magică a internet café-ului, cu “long night-urile” de pomină, cu rivalităţile de la Starcraft si Counter-Strike sau pur şi simplu cu demult uitatul mIRC rămâne o istorie rece şi impersonală.

A fost odată ca niciodată…

…ar putea începe simplu orice cronică despre situaţia actuală a internet café-ului în România. Nostalgia este inevitabilă. Cu atât mai mult cu cât sălile de net sunt astăzi o prezenţă mai degrabă accidentală. Logica a funcţionat implacabil şi aici, după toate regulile economice ale cererii şi ofertei. Cât timp utilizatorii casnici de pc-uri au fost puţini, iar oferta de conectare la internet prohibitivă, sălile au fost pline. Erau îndeajuns câteva calculatoare şi o conexiune bună pentru ca succesul să fie garantat.

Calitatea serviciilor era mai degrabă un moft. Zeci de mâini “chinuiau” zilnic aceleaşi tastaturi, aerul devenea câteodată irespirabil (legislaţia antifumat era încă o invenţie a viitorului), dar nimeni nu se plângea. La “sală” puteai să stai pe net! – asta era tot ceea ce conta cu adevărat. Dezastrul pândeşte la colţ Apoi, încet-încet, totul a început să se năruie pentru internet café-uri. Posesorii casnici de pc-uri au devenit din ce în ce mai mulţi. Fenomenul decisiv a fost însă extinderea internetului în bandă largă.

Cu timpul, oricine a început să-şi permită acasă conexiunea de care, pe vremuri, beneficiai doar la sală. Calculul a fost simplu şi scurt. Sălile s-au golit treptat, dar sigur. Multe au dispărut, câteva s-au reprofilat. Aşa au apărut “lan party”-urile, forma organizată şi reglementată a orelor haotice de demult, când “jucătorii” pierdeau ore bune prin sălile de net pentru a termina campania la Starcraft.

Cel mai mult au avut însă de suferit internet café-urile aflate la periferie. Cu adevărat, aceste săli au fost în primii ani de explozie a internetului în România singurii provideri de servicii IT accesibile publicului larg. Apariţia reţelelor de cartier le-a decis însă soarta. Pur şi simplu nu aveau cum să reziste competiţiei.

Marile speranţe

Mai norocoase au fost internet café-urile centrale. Cel puţin cele din Bucureşti. Aflate lângă marile centre universitare, ele au reuşit să evite dispariţia subită diversificându-şi oferta.

Este suficient să intri într-un astfel de loc astăzi pentru a înţelege această evoluţie. Mai degrabă populate cu studenţi străini care profită de costurile scăzute pentru a vorbi cu cei de-acasă, sălile de net, câte mai sunt, au îmbrăcat o cu totul altă haină decât cea purtată la sfârşitul anilor ’90. Cu siguranţă, una mult mai septică. Administratorul te va întreba grijului dacă doreşti un loc la fumători sau la nefumători, dar, indiferent de locul ales, vei descoperi că gălăgia şi freamătul de pe vremuri au fost înlocuite de o atmosferă uşor marţială în care fiecare îşi vede de treaba lui. Pe de altă parte, diversificarea serviciilor este uluitoare.

Pentru cine nu a mai intrat de ani buni într-un internet café, şocul poate fi major. De la servicii de xerox şi fax, până la inscripţionarea de dvd-uri – totul este oferit de puţinele săli rămase “în viaţă”. În epoca de glorie a internet café-ului aveai probleme majore dacă încercai să-ţi utilizezi discheta, cd-ul sau memory-stick-ul din dotare. Mai mereu urmau parlamentări nesfârşite cu administratorul sălii, adesea încheiate în defavoarea utilizatorului. Astăzi însă, o asemenea atitudine ar însemna sinucidere curată.

LA CONTROL

Birocraţia creşte costurile

Nu doar concurenţa ofertei de « internet acasă »  a subminat viitorul sălilor de net din România. În haosul legislativ de la sfârşitul anilor ’90, mai nimeni nu controla legalitatea internet café-urilor.

Cu timpul însă, lucrurile au început să se schimbe. În momentul în care au înţeles că internetul deschide o piaţă informaţională şi economică imensă, decidenţii politici au realizat că este nevoie de reglementare. Tot calculul s-a făcut, desigur, în spirit românesc. A se citi “birocratic”. Simplu spus, zece calculatoare şi o conexiune “beton” nu mai sunt suficiente. Legislaţia a devenit mult mai restrictivă. Un singur exemplu: ambianţa muzicală din internet café.

Orice agent economic care utilizează fonograme în scop ambiental este obligat să o facă doar în urma achiziţionării lor legale şi a încheierii unor contracte cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi cu Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM). Rezultatul? Invariabil, preţuri mai mari pentru clienţii internet café-urilor.

TIMPURI NOI România, pe val

Conform statisticilor ITU (Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii), România este printre ţările cu cea mai mare rată de dezvoltare în sectorul serviciilor de internet. Cifrele o arată cât se poate de clar. Dacă în anul 2000 erau înregistrate aproximativ 800.000 de persoane abonate la internet, în 2007 peste 5 milioane de oameni beneficiau de acces la reţea. Totul în condiţiile în care rata de penetrare a internetului atingea, în martie 2008, 53,9% (12 milioane de utilizatori români).

Conexiunile în bandă largă au cunoscut şi ele o adevărată explozie, ceea ce explică, dacă mai era nevoie, dispariţia internet café-ului din peisaj. Peste 1,7 milioane de conexiuni broadband erau funcţionale în România la sfârşitul anului trecut. Toate cifrele de mai sus “se leagă” în prezenţa unei informaţii decisive: piaţa autohtonă de pc-uri este în continuă creştere. Rapoarte succesive ale IDC (International Data Corporation) demonstrează acest lucru.

De la an la an, rata de comercializare a pc-urilor a crescut în România, volumele de vânzări avansând procentual la fiecare trimestru. Pe o piaţă unde aproape 38% reprezintă “felia” laptop-urilor (desktopurile nefiind nici ele într-o pantă descendentă), dispariţia internet café-urilor este cu totul explicabilă. Pur şI simplu, era lor a apus. Broadband-ul şi hotspot-urile fac astăzi legea.

O oră petrecută într-un internet-café este taxată cu minimum 3,5 ron, în condiţiile în care orice ofertă decentă de internet la domiciliu nu costă mai mult de 35-40 de ron pe lună.