Interimarul Bode și-a propus desființarea SIIJ: „Soluţia o ştim cu toţii”

Desființarea Secției de Investigație a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este una dintre prioritățile ministrului interimar al Justiției Lucian Bode.

Liberalul Lucian Bode l-a înlocuit, ca interimar, la conducerea Ministerului Justiției pe USR-istul Stelian Ion, revocat de premierul Florin Cîțu. El și-a declarat că prioritate, pentru mandatul său care se întinde pe maxim 45 de zile, desființarea Secției Speciale.

„O altă prioritate a mandatului meu de interimar este cea legată de desfiinţarea SIIJ. Rămâne o prioritate, ne-am asumat acest lucru în programul de guvernare, fiind totodată o condiţie esenţială pentru ridicarea MCV”, a declarat Lucian Bode la Ministerul Justiţiei, după preluarea portofoliului ca interimar.

Lucian Bode a declarat, joi seară, că desfiinţarea SIIJ rămâne o prioritate pentru el.

„Soluţia o ştim cu toţii, doar cine nu vrea s-o vadă nu o vede. Soluţia este un proiect solid, care să ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, care să fie dezbătut de urgenţă în Parlament şi care să obţină consensul unei majorităţi parlamentare”, a detaliat ministrul interimar al Justiției.

Revocarea lui Stelian Ion a stârnit o criză politică

Lucian Bode a fost numit ca ministru interimar al Justiției după ce predecesorul său, Stelian Ion a fost revocat din funcție de premierul Florin Cîțu. Acesta l-a considerat responsabil pentru că nu a avizat proiectul de act normativ pentru PNDL 3 – Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Decizia premierului a stârnit o criză politică, iar USR PLUS au condiționat continuarea guvernării în coaliție de demisia lui Florin Cîțu din fruntea guvernului. Liderii partidului au anunțat că vor susține și vor vota orice moțiune de cenzură împotriva actualului guvern din care fac parte. Însă, nu și-au retras miniștrii. Ministrul revocat, Stelian Ion, a afirmat, la plecarea din sediul ministerului, că premierul Florin Cîţu are un respect redus faţă de lege și față de Constituţie.

„Din păcate, premierul Florin Cîţu nu este un partener loial, nu este un lider care să unească, care să ţină coaliţia aproape, care să înţeleagă care sunt priorităţile de guvernare, nu merge pe priorităţile din programul de guvernare, aşa cum şi-a asumat, nu respectă partenerii de guvernare, nu-şi respectă cuvântul dat şi, în general, are un respect redus faţă de lege, faţă de Constituţie. Din păcate, lucrurile întâmplate poate în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat sunt relevante în sensul în care şi acum ies la iveală aceste atitudini de intoleranţă la respectarea regulilor şi la cuvântul dat”, a declarat Stelian Ion la Ministerul Justiţiei.

Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri seara că a decis să-l revoce pe Stelian Ion din funcție. El a precizat că această decizie era necesară și că nu va accepta ca vreun ministru să blocheze activitatea Guvernului.

„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.