Integrarea românilor, pe agenda discuțiilor între șeful PDL Diaspora și popularii spanioli
- Ilinca Istrati
- 27 aprilie 2011, 21:12
Problema imigrației și a integrării românilor din Spania a fost unul dintre principalele subiecte de pe agenda întâlnirilor președintelui PDL Diaspora, William Brânză, cu liderii Partidului Popular spaniol.
”Cred că deputatul Brânză este unul dintre cei mai buni interlocutori pe care i-am avut de-a lungul istoriei noastre cu poporul român. Este omul care nu guvernează din birou, ci cel care cunoaşte problemele reale care îi afectează pe cetăţenii noştri, cu care am avut ocazia să stau de vorbă în numeroase ocazii. Sunt sigur că datorită muncii sale comunitatea românească o să-şi vada viaţa mai bună şi integrarea mai uşoară”, a declarat preşedintele provinciei Castellon- Valencia, Carlos Fabra, la finalul unei întâlniri cu liderul democrat-liberal. William Brânză a participat, totodată, la invitaţia Partidului Popular din regiunea Aragon, la Congresul tinerilor popular-europeni din Spania, unde un subiect important l-a reprezentat tema imigraţiei. Liderul PDL s-a alăturat preşedintelui Partidului Popular, Mariano Rajoi, în cadrul dezbaterilor iniţiate de tinerii cu vederi de dreapta. ”Avem viziuni comune asupra politicilor de integrare a emigranţilor pe teritoriul Spaniei, de integrare a românilor şi este important să consolidăm legătura stabilită între organizaţiile noastre. PDL Iberia va continua să susţină Partidul Popular din Spania în actiunile şi proiectele politice viitoare”, a susținut Brânză, potrivit unui comunicat de presă. Totodată, liderii popularilor spanioli au trimis un mesaj și președintelui PDL, Emil Boc, urându-i succes în alegerile din partid, de la jumătatea lunii mai.