Celebrul cântăreț Andrei Ștefănescu a povestit cu lux de amănunt prin ce a trecut cât timp a fost internat în spitalul pentru Covid-19.
Andrei Ștefănescu a fost externat luni seară, după 12 zile petrecute în spital, fiind infectat cu Covid-19. Deși asimptomatic, Andrei povestește în exclusivitate, la Sinteza Zilei, cum a fost tratat de medicii de la Institutul Matei Balș, experiența șocantă pe care a trăit-o în parc în prima sa ieșire după ce a fost vindecat, dar și de ce a ales să rămână în spital, deși putea merge acasă după zece zile, chiar și fără cele două teste negative consecutive, conform celor mai recente îndrumări ale ministerului Sănătății.
„Din momentul când ajungi la poarta spital vine cineva să te ia. Ai impresia că ești răpit sau că faci parte dintr-un experiment. Vii civil de pe stradă, (...) ești dus într-o cameră de triere, este frustrant și rău că nu mai vezi chipuri. Nu mai ai voie să ieși absolut deloc din cameră, dar nu ești închis cu cheia.
Vreau să-i felicit pe cei de la Balș pentru profesionalism, tot ce se întâmplă acolo e la cel mai înalt nivel. Poți să fii ansimptomatic, dar în sânge, în analize, iese ceva. Mie mi s-a spus că am avut plămânii afectați, fără să am nicio problemă. Am făcut acel Clexane să nu faci cheaguri de sânge, (...) dar din momentul în care ieși ești astfel”, a mai spus Andrei Ștefănescu.
„Astăzi am ieșit într-un parc și cineva chiar m-a gonit. Am ieșit cu băiețelul un pic în parc pentru că de atâtea zile nu l-am mai văzut și mi-a fost dor să ies cu el. O. doamnă mai în vârstă, nu o judec, este părerea dânsei, mi-a zis ”Tu ce cauți în parc? Am văzut că ești bolnav. Nu mai puteai să stai câteva zile în casă?”
I-a răspuns că am ieșit din spital și sunt sănătos. Am început să discutăm și s-a relaxat un pic, dar primul instinct pe care l-a avut a fost de a mă îndepărta și m-a certat efect că stăteam în parc, într-un spațiu deschis. Nu stăteam cu copii altora. Stăteam pe o masă de ping pong, departe de ceilalți copii, știind ce s-ar putea întâmpla.
Am fost sigur că așa se va întâmpla, chiar și în spital le-am spus apropiaților mei și într-adevăr lucrurile încep să se simtă. Astăzi a fost prima mea ieșire și s-a întâmplat. Sunt convins că și pe la magazine sau altundeva, cineva o să mă înjure, o să mă acuze că fac parte dintr-o organizație, dintr-un plan”, a povestit Andrei Ștefănescu, conform Antena 3.