Podul lui Dumnezeu. Sub această denumire este cunoscută imensa arcadă de piatră ce străjuieşte, de la înălţimea celor mai bine de 13 metri, în chiar centrul localităţii Ponoare, din judeţul Mehedinţi. Cu o lungime de 30 de metri, o lăţime şi ea impresionantă de 22 metri şi nu mai puţin de 9 metri deschidere, podul care a dus faima orăşelului din Nordul Mehedinţiului mult dincolo de hotare sale se bucură de faima unuia dintre cele trei mari poduri naturale din lume.

Este al doilea ca mărime după cel din Franţa şi singurul pe care se poate circula, nici puntea franceză şi nici cea din SUA neavând această calitate. Deşi a apărut pe cale naturală ca urmare a prăbuşirii tavanului unei peşteri situată la doi paşi depărtare (peştera Ponoarele) – ea însăşi o atracţie a locului, inventivitatea localnicilor atribuie Podul lui Dumnezeu creaţiei divine. Alte legende vorbesc despre Hercule sau Iovan Iorgovan, eroul din basmele copilăriei, ca fiind creatorii punţii uriaşe din Ponoare.

Pumnul lui Dumnezeu

Cea mai frumoasă dintre legendele care vorbesc despre Podul lui Dumnezeu îi are ca protagonişti pe Aghiuţă şi Creator. Primul dintre ei, spune povestea populară, îşi făcuse culcuş în peştera Ponoare. Sătui de răutăţile lui Scaraoţchi care nu pierdea nici un prilej să îi facă să sufere, oamenii locului au apelat la Dumnezeu. „I-au cerut să-l alunge pe drac, iar Creatorul le-a făcut pe plac. Cu o singură lovitură de pumn a dărâmat tavanul peşterii peste Necurat. Dar cum dracu’ tot drac rămâne, indiferent cine-i pune beţe în roate, Michiduţă a scăpat, reuşind să se strecoare prin cea de a doua ieşire a peşterii. Ei, şi dacă tot a ieşit teafăr din capcana întinsă de Dumnezeu, s-a gândit să se răzbune pe cei care au cerut alungarea lui. A zgâriat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei”, povesteşte, şugubăţ, Dumitru Borloveanu, fost profesor de limba română în Ponoare, acum retras la pensie.

Explorat de Cousteau

Printre cei mulţi care s-au arătat interesaţi de povestea fascinantă a podului lui Dumnezeu de la Ponoarele se numără, alături de geologul și paleontologul român Grigore Cobălcescu sau ilustrul savant român Ludovic Mrazec, şi celebrul explorator Jacques-Yves Cousteau. Fostul ofițer francez de marină, explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei şi, totodată, fotograf de geniu, Cousteau a păşit, din spusele lui Dumitru Borloveanu, pe meleaguri mehedinţene atras de mirajul legendelor pe care le considera „uluitor de frumoase”.

 

734 de metri de peşteră

În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Aceasta are o lungime de 734 m şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele, reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran, la o altitudine de 337 m.

Iorgovan şi Hidra

Alte legende atribuie construcţia podului fie lui Hercule, fie lui Iovan Iorgovan, eroul de basm care a a încercat să răpună Hidra. În aşteptarea bătăliei cu malefica Hidră, Iorgovan îşi ascute paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, formând astfel Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, izbit de tăişul paloşului lui Iovan, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, în încercarea de a ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.

Sfântul Nicodim, găina şi blestemul apelor

Tot Dumnezeu este numit creator al podului şi într-o altă legendă rurală, în care este amintit, de data aceasta, numele Sfântului Nicodim. „Se spune că Sfântul a poposit pe meleagurile din Ponoare în căutarea cascadei care i se arătase în vis şi care urma să fie locul deasupra căruia avea să-şi ctitorească mănăstirea.

Nici n-a ajuns bine în sat Sfântul că a şi fost alungat de sătenii care se temeau că le vor fi luate pământurile odată cu apari’ţia mănăstirii. Ei, şi atunci i-au pus în cârcă furtul închipuit al unei găini. Pentru a-l face scăpat, Dumnezeu a construit, dintr-o mişcare arcuită a mâinii, puntea masivă de calcar din Ponoare. Mânia Sfântului când s-a văzut alungat într-un asemenea chip de oameni nu a cunoscut margini. A lăsat în urmă-i un blestem cumplit. Apa din zonă să se zbuciume, să fie înghiţită de pământ şi picior de vietate să nu mai calce meleagul mehedinţean”, îşi deapănă firul poveştii fostul dascăl.

Mânăstirea a fost, în cele din urmă, ridicată de Sfânt, iar vârful ei alb străpunge cerul la câţiva kilometri depărtare de Podul lui Dumnezeu, în Tismana. Cât despre blestemul lui Nicodim, opt mori construite pe cursul râului Bulba, care traversează comuna, sunt cele responsabile cu „zbuciumul” hărăzit de sfânt.

Nimeni nu a văzut vreodată vreun peşte în râu, iar pe timp de secetă, vara, apa dispare înghiţită de pământul însetat. Apa intră brusc în cavitatea subterană, dând impresia că a fost înghiţită de pământ”, mai spune Borloveanu, fără a uita să amintească şi un fapt „ciudat” petrecut taman în ziua în care se împlineau 600 de ani de la moartea Sfântului Nicodim.

„Atunci, la Ponoarele, se punea piatra de temelie a unei biserici. Din senin, pe cer a apărut un curcubeu, iar preoţii, dar şi localnici, şi-au făcut speriaţi cruce, crezând că e felul lui Dumnezeu de a le aminti de alungarea Sfântului.